BUZĂU: ACCIDENT MORTAL PE DN 1 B. CUM S-A ÎNTÂMPLAT TOTUL ȘI CINE ESTE VICTIMA?

0
801

Un grav accident rutier s-a produs astăzi dimineață, în jurul orei 5.00, pe drumul național 1B, care leagă orașele Buzău și Ploiești. Un şofer buzoian de 67 de ani care circulă de la Mizil către Buzău a accidentat mortal o femeie. Victima este o localnică de 78 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea drumului, neregulamentar şi fără să se asigure. Şoferul maşinii nu a văzut-o la timp, iar mașina pe care o conducea a izbit-o violent pe femeie. Deși la fața locului a sosit un echipaj al Serviciului de Ambulanță, bătrâna nu a avut vreo şansă de supravieţuire. Victima este o bătrână care îşi petrecea zilele în zona Bisericii Sfinții Îngeri din municipiul Buzău, vânzând flori pe care, uneori, şi le procură chiar de pe spaţiile verzi ale orașului. Anumite voci care susţin că bătrâna era folosită la cerşit de către un individ din Ulmeni, care o aducea în fiecare dimineaţă la Buzău şi apoi o trimitea înapoi la Ulmeni, cu mașini de ocazie, după ce îi luă câştigul strâns. În urma accidentului mortal, polițiștii au întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here