RELUAREA PROCESULUI ÎN DOSARUL MINERIADEI

0
405

Înalța Curte de Casaţie şi Justiţie a decis  astăzi retrimiterea la Parchetul General a dosarului Mineriadei din 1990, în vederea refacerii rechizitoriului. Judecătorul de cameră preliminară a constatat nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii militari şi a dispus restituirea dosarului la Parchet.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.

In dosarul Mineriadei, care fusese trimis in judecata in luna iunie 2017, 13 persoane, în frunte cu Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Mugurel Florescu, Miron Cozma, Adrian Sârbu și Cazimir Ionescu sunt acuzate de infracțiuni contra umanității, fapte pedepsite cu închisoare pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani.
Procurorii militari susţin că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Acestia militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here