Primarul municpiului Buzău, Constantin Toma, este obligat de instanță să își ceră scuze public, în două publicații locale, pentru afirmații denigratoare, fostului manager al Companiei de apă, Ionel Tescaru. Decizia a fost a fost luată ieri, de către magistrații Curții de Apel Ploiești, și postată pe portalul instanțelor de judecată. Decizia este definitivă!
Decizie Curtea de Apel Ploiești:
“Constată caracterul ilicit al faptelor săvârşite de pârât şi îl obligă pe acesta la prezentarea de scuze publice către reclamant, prin publicarea acestora prin intermediul a două dintre mediile de informare publice în care au apărut articolele ce au preluat afirmaţiile denigratoare ale pârâtului cu privire la reclamant, respectiv <Adevărul> şi <Opinia Buzău>. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1 leu cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat de către pârât reclamantului. Obligă intimatul-pârât să plătească recurentului-reclamant suma de 250 lei cheltuieli de judecată cu titlu de taxe judiciare de timbru la toate instanţele şi ia act că recurentul – reclamant va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată privind reprezentarea acestuia în instanţă”.
În demersul său de a prelua frâiele Companiei de apă Buzău, edilul Constantin Toma a făcut numerase afirmații publice ofensatoare la adresa lui Ionel Tescaru, managerul din acea perioadă al societății. Printre multe alte acuzații, edilul a spus despre Tescaru, că face parte dintr-un grup mafiot, ce cuprinde chiar colegi din PSD ai primarului. De altfel, în urmă cu doi ani, acuzații similare au fost aduse de către Constantin Toma și lui Petre Emanoil Neagu, președintele Consilului Județean Buzău, însă acesta nu a apelat la instanță. În prezent, Compania de apă Buzău a este controlată de către Constantin Toma, prin Simona Săvulescu, manager interimar al societății și fost director al uneia dintre firmele patronate în trecut de Toma.