CURIOZITĂȚI DESPRE AVIOANE

0
2745

De ce geamurile au colțuri rotunjite? De ce au aripile vârfurile rotunjite? De ce îmbarcarea se face mereu pe partea stângă? Tot ce are legătură cu avioanele este bine pus la punct și calculat, de aceea avionul este cel mai sigur mijloc de transport în comun din lume.

 De ce geamurile au colțuri rotunjite?

La începutul anilor 1950, a luat ființă primul producător de avioane în serie, dar după un an, unul dintre avioane s-a făcut bucăți în aer, iar în câteva luni i-au urmat alte două. În urma unei anchete amănunțite, s-a descoperit atunci că motivul au fost gemurile pătrate, deoarece la colțurile acestora se acumulase prea multă presiune. Datorită deciziei ca din acel moment să se facă geamurile rotunde, acum zborurile sunt mult mai sigure.

 De ce aripile au vârfurile rotunjite?

În timpul unui zbor, presiunea este mai mare deasupra aripilor decât dedesubt și în vârfuri presiunea tinde să varieze. În trecut, vârfurile erau drepte și presiunea cauză senzația de turbulențe, așa că s-a decis rotunjirea acestora și astfel s-a prelungit durata de viață a aripilor, s-a economisit combustibil și s-a sporit confortul.

De ce vârful avioanelor are formă diferită?

De obicei, vârful avioanelor militare este ascuțit și cu cât e mai ascuțit cu atât avionul devine mai rapid, dar un vârf mai lung împiedică piloții să vadă cum trebuie pista de aterizare și de aceea avioanele de pasageri au vârful rotunjit. Însă inginerii ruși au rezolvat această problemă încă din anii ’60, când au inventat cel mai rapid avion de pasageri la ora respectivă, care putea să-și plieze vârful.

De ce sunt avioanele albe?

Aproape mereu, avioanele sunt acoperite de vopsea albă pentru a atrage mai puțină lumină și a se încălzi mai puțin, ceea ce sporește confortul pasagerilor. În plus, vopseaua albă este mai ieftină și această culoare lasă la vedere chiar și cele mai mici crăpături.

 De ce îmbarcarea se face aproape mereu pe partea stângă?

Intrarea principală pentru pasageri se află la majoritatea avioanelor pe partea stângă, partea dreaptă fiind rezervată bagajelor, deoarece pe partea stângă se află și locul pilotului, ceea ce-i permite să parcheze mai bine la rampa de intrare. O altă teorie spune că aceasta este o tradiție de pe vremea navelor de croazieră vechi, care aveau rampa de îmbarcare pe stânga.

De ce unele avioane au forme ciudate?

Forma vine pentru a face anumite avioane să fie greu de detectat și a permite aeronavei să consume mai puțin combustibil, în timp ce încărcătura este mai mare. În plus, forma avioanelor este inspirată de păsări, iar păsările predatoare adoptă o poziție mai ciudată când se pregătesc de atac. Astfel de avioane ultra performanțe sunt prea scumpe pentru a fi folosite în aviația civilă.

Cum de avioanele par atât de spațioase?

Designerii folosesc diverse trucuri pentru a maximiza spațiul și a face un avion să pară mai mare decât este, printre care acela că pereții au o anumită formă și culoare, pentru a reflecta lumina, iar tavanul este, de obicei, mai ridicat, pentru a evita senzația de claustrofobie.

De ce piloții nu au barbă?

Unele companii aeriene nu permit piloților să își lase barbă, deoarece părul facial poate împiedica circulația corectă a oxigenul din mască și dacă masca nu se pliază complet pe fața pilotului, în cazurile rare de urgență, acesta ajunge să își piardă cunoștința și nu mai poate ghida avionul, punând astfel în pericol viețile pasagerilor.

Daniel Țigleanu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 7 =