TRANSPARENCY INTERNATIONAL: ROMÂNIA, LOCUL 4 LA CORUPȚIE

0
1003

România este a patra cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană, potrivit raportului anual al organizației nonguvernamentale Transparency International. La nivelul celor 28 de state ale Uniunii  Europene, țara noastră, cu 47 de puncte, se situează pe locul 24.

Potrivit raportului, țara noastră a înregistrat o scădere cu un punct,  într-un an în care au avut loc ample proteste  anticorupție. În fața României  se află Bulgaria  cu 42 de puncte, Grecia  cu 45 şi Ungaria  cu 46 de puncte. La nivel global, România ocupă locul 61 din 180 de ţări analizate.

Pe scara de măsurare a Transparency Internațional, 100 de puncte înseamnă o ţară foarte ”curată”, iar zero puncte – foarte coruptă. Organizația  clasifică în fiecare an 180 de ţări în funcţie de nivelul lor de percepţie asupra corupţiei în sectorul public.

Primele poziţii din clasament rămân dominate, ca în anii precedenţi, de ţările nordice.Danemarca ocupă primul loc, urmată de Noua Zeelandă, Finlanda, Singapore, Suedia şi Elveţia. Somalia rămâne în coada clasamentului , locul 180, urmată de Siria cu 179 de puncte, Sudanul de Sud, Yemen şi Coreea de Nord.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here