BOTOȘANI: AMBULANȚĂ ARSĂ COMPLET

0
1043

A fost panică în această dimineață la Serviciul Județean de Ambulanța din Botoșani.

O autospecială a luat foc, la scurt timp după ce se întorsese dintr-o misiune. Aceasta  fusese conectată la priza specială, pentru încărcarea bateriei care alimentează echipamentele medicale.

La un moment dat, aproape de ora trei dimineața, angajații instituției au văzut cum autospeciala este cuprinsă de flăcări în partea din față.

Cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a stinge focul, mașina arzând cu putere, astfel încât a fost nevoie de o intervenție a pompierilor. Autospeciala marca Citroen a ars complet, însă norocul a fost că focul nu s-a extins și la alte ambulanțe aflate în parcul auto la momentul respectiv, mașina fiind parcată lângă o clădire.

Cel mai probabil cauza incendiului a fost un scurt circuit la electromotor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here