SUSPENDAREA CURSURILOR, ÎN FUNCȚIE DE NUMĂRUL DE ÎMBOLNĂVIRI

0
1348

Medicii şi asistenţii din şcoli şi grădiniţe împreună cu directorii pot decide suspendarea cursurilor dacă numărul bolnavilor va creşte.

Decizia aparține Direcției de Sănate Publică Buzău, care  a transmis medicilor din unităţile şcolare să facă triaj epidemiologic zilnic şi să trimită acasă copiii cu probleme respiratorii. Astfel, cursurile vor putea fi suspendate cel mult 5 zile,  în cazul în care într-o clasă vor fi cel puţin 3 bolnavi, iar la nivelul unei unităţi de învăţământ va fi o rată de absenteism de peste 20 la sută, timp de trei zile consecutiv. Măsuri similare vor putea fi luate în creşe, în grădiniţe şi şcoli, în funcţie de numărul copiilor bolnavi şi de diagnosticul stabilit de medici.

În judeţul Buzău, la nouă persoane a fost confirmată  gripa. Pentru două persoane diagnosticul a fost stabilit în urma analizelor de laborator, iar pentru alte şapte s-a stabilit clinic, în baza simptomelor pe care le manifestă. Totodată, în ultima săptămână, s-au înregistrat circa 2.400 de viroze, cu o mie mai multe ca în aceeaşi perioadă a anului trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

54 + = 58