ATACATORUL DE LA MALL NU ERA DROGAT!

0
450

Atacatorul de la mallul din Brăila, Marius Valentin Parfenie, nu a comis oribila faptă pe fondul consumului de droguri. Asta au stabilit cei de la Institutul Naţional de Medicină Legală Iaşi, în urma analizei analizei probelor de sânge prelevate de la inculpat. Între timp, atacatorul s-a întors, la sfârşitul săptămânii trecute, de la Penitenciarul Jilava, fiind în prezent încarcerat în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Procurorul de caz aşteaptă acum rezultatul  expertizei psihiatrice de la Bucureşti. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoțional!!!!

Au trecut deja două luni de la incidentul violent de la mall-ul din Brăila, care s-a soldat cu 10 victime. În ziua de 11 noiembrie, tânărul de 20 de ani a intrat cu maşina în oamenii aflaţi în parcare, după ce, anterior, l-a înjunghiat pe vânzătorul unui autoturism şi apoi a lovit intenţionat pe şoseaua de Centură doi bărbaţi, angajaţi “Braicar”. Inculpatul Marius Valentin Parfenie a fost imobilizat de câţiva bărbaţi, el fiind apoi preluat de poliţişti şi acuzat de infracţiunile de tentativă de omor şi tâlhărie. La data de 12 noiembrie, judecătorii Tribunalului Brăila au dispus arestarea preventivă, inculpatul fiind dus în Arestul IPJ Brăila. Măsura a fost ulterior prelungită, ultima fiind dispusă de Tribunalul Brăila la data de 8 ianuarie. Parfenie şi-a petrecut sărbătorile la Penitenciarul Jilava, întrucât la data de 20 noiembrie el a fost condus de poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Brăila la Penitenciarul spital din Bucureşti, după ce procurorul a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice la Institutul Naţional de Medicină Bucureşti. Între timp, specialiștii au stabilit, în urma analizei probelor de sânge, că tânărul nu era sub influența drogurilor, în momentul atacului. Cert este că atunci i s-a găsit o alcoolemiei din sânge ceva mai mare, de 1,25 grame la mie, însă este greu de crezut că de la alcool o persoană poate ajunge să comită un asemenea dezastru.

Rezultatul expertizei psihiatrice va stabili exact dacă tânărul a avut sau nu discernământ în momentul atacului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here