CREȘTERI SALARIALE DE LA 1 IANUARIE

0
1055

1 ianuarie 2019 aduce noi creșteri salariale pentru bugetari. Majorarea nu se va aplica însă medicilor și asistentelor, care au intrat pe grila de salarizare din 2022, încă de la 1 martie. Pe de altă parte, o ordonanță de urgență dată de Guvern luna aceasta plafonează toate sporurile, la nivelul din 2017. Tot de la 1 ianuarie crește și salariul minim brut pe țară.

Potrivit legii salarizării, de la 1 ianuarie, salariile bugetarilor ar trebui să se majoreze, cu 25% din diferenţa din ceea ce este prevăzut în Legea salarizării pentru anul 2022 şi valoarea din decembrie 2018. Liderii marilor confederații sindicale spun că peste 70-75% din bugetari vor simţi această creștere. Majorarea este variabilă, în funcţie de categorie şi de grilă la care este încadrat fiecare. Cert este că pentru unii această creştere poate reprezenta câteva sute de lei, iar pentru unii, câteva zeci de lei.

Cei care nu vor primi bani în plus la salarii sunt medicii şi asistentele, care au primit de la 1 martie 2018 o creştere până la nivelul din 2022. Pe parcursul acestui an, bugetarii au beneficiat de două creşteri salariale, una la 1 ianuarie, iar cealaltă la 1 martie.

Tot de la 1 ianuarie se va majora și salariul de bază minim brut pe ţară, la 2080 de lei lunar. De majorare vor beneficia și angajații care au studii superioare și o vechime de cel puțin un an în domeniul studiilor pe care le-au absolvit. Pentru aceștia salariul de bază minim brut va fi de 2350 de lei. Majorarea în funcție de vechime a fost eliminată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here