BUZĂU: Primăria va contracta un credit bancar în valoare de 14 milioane de lei pentru subvenţionarea în continuare a gigacaloriei

0
988

 

Buzoienii cu venituri mici, racordați la sistemul centralizat de încălzire, pot răsufla ușurați în această iarnă. Primăria va contracta un credit bancar în valoare de 14 milioane de lei pentru subvenţionarea în continuare a gigacaloriei. De anul viitor, însă, subvenția la căldură ar putea fi acordată doar familiilor nevoiașe, în baza unor anchete sociale riguroase.

Pentru asigurarea subvenţiei la căldură în această iarnă, Primăria Buzău va contracta un credit bancar. În acest sens, Consiliul Local a aprobat astăzi un proiect de hotărâre care vizează contractarea de către municipalitate a unui împrumut de 14.000.000 lei, de la Trezoreria Statului. Perioada de rambursare a creditului este de până la 20 de ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial său integral.

De anul viitor, subvenția la căldură ar putea fi acordată doar familiilor nevoiașe, în baza unor anchete sociale. Primarul Buzăului se opune însă unui astfel de demers. El afirmă că anul viitor este puțin probabil să se mai acorde subvenții la energie termică.

În municipiul Buzău, 11.900 de apartamente dintr-un total de 35.000 sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire, abonaţii plătind doar 297 de lei pentru o gigacalorie, faţă de 430 de lei, valoarea reală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here