După 30 de ani în care nimeni n-a dat cu o bidinea de var pe Cazino, au început primele reparaţii pentru că bătrâna clădire să nu se prăbuşească de-a binelea. Vorbim despre nişte cârpeli de prima urgență care să astupe găurile din acoperiş şi ferestrele lipsa, vor fi curățate jgheaburile și va fi evacuată apă. În plus, va fi montat şi un gard pentru protecţia turiştilor care se plimba pe faleză, împotriva desprinderii unor bucăţi de zidărie.
Primul pas a fost montarea modulelor metalice care îi vor ţine pe oameni la o distanţă sigură de zidurile Cazinoului. Au fost poziţionate la 10 metri distanţă de clădire şi fixate împreună cu elemente de legătură.
Muncitorii s-au asigurat că nimeni nu ajunge în perimetrul de şantier şi au avut grijă ca să-i îndepărteze pe toţi localnicii aflaţi la plimbare.
Cazinoul e-ntr-o stare avansată de degradare şi are nevoie de o intervenţie rapidă care să-i mai dea un timp de respiro până va începe restaurarea.
Prima urgenţă: ferestrele lipsa. Prin găurile marilor vitralii intra ploaia, vântul, praful şi păsările care şi-au făcut adăpost în interior.
Muncitorii vor astupa găurile din acoperiş, vor curăța jgheaburile şi burlanele, vor scoate apă şi vor reface hidroizolația teraselor.
Lucrările nu sunt însă ceea ce aşteaptă toată lumea de zece ani de zile timp, în care zidurile vechi au fost mâncate până la structura de vânt, ploaie şi de sarea mării. Sunt doar nişte provizorate menite să mai ţină un bolnav în viaţă.
Firma care va face lucrările de urgenţă nu a cerut niciun ban primăriei. În prezent, Cazinoul se afla în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii. Licitaţiile pentru renovare au fost anulate de către instante, iar lucrurile trebuiesc reluate de la zero. Până atunci însă mai e mult de aşteptat.