Cititorii care vor dori să împrumute cărţi de la Biblioteca Județeanã „Vasile Voiculescu” din Buzãu vor trebuie să mai aştepte cel puţin 3 luni

0
1055

 

Biblioteca se va muta temporar într-un mall din oraș, iar pe perioada mutării fondului de carte, instituţia nu mai poate funcţiona. Întreg fondul de carte, care cântăreşte  680 tone, va fi mutat cu sprijinul Armatei pentru care s-a semnat recent un acord de colabolare.

Vechiul sediu al Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu” din Buzău va intra în reabilitare cu fonduri europene, iar, pe durata lucrãrilor, instituția, cu tot fondul de carte, va fi relocata într-un centrul comercial, Astfel, de lună viitoare, fondul de carte va fi mutat cu sprijinul Armatei, iar timp de 3 luni biblioteca nu mai poate funcţiona.

Dupã organizarea mai multor selecții de oferte în privinţa unui sediu temporar pentru Biblioteca Judeţeană cea mai avantajoasã a fost cea fãcutã de un centru comercial din Buzãu care a oferit Consiliului Județean Buzãu o suprafațã de 1.200 de metri pãtrați cu o chirie de 3,9 euro/mp. Luna acesta, proprietarul spațiului trebuie să finalizeze amenjarea spaţiului şi să obţină toate  avizele necesare pentru că biblioteca sã se poatã muta în centrul comercial care mai gãzduiește Judecãtoria Buzãu, dar și Serviciul de Evidențã a Persoanei Buzãu. Sediul Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu” va fi reabilitat printr-o investiţie de peste 18 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here