RECOLTE AGECTATE DE SECETĂ

0
1182

An extrem de slab în sud-estul țării pentru culturile de cereale. Dacă în 2017, în județul Buzău au fost înregistrate producții record în ultimii 30 de ani, în acest an situația s-a schimbat radical. Producțiile de cereale au fost practic înjumătățite, din cauza secetei din lunile aprilie și măi, iar ce nu a stricat seceta din primăvară, a reușit grindina căzută pe tot parcursul verii. Un important producător de tomate din județ a simțit-o pe propria piele: a suferit o pagubă de peste 200.000 de euro.

Când nu există un sistem de irigații pus la punct, natura poate da oricând peste cap planurile agricultorilor. Dovadă producțiile de cereale, din acest an, din județul Buzău, care au fost diminuate cu până la o mie de kilograme la hectar. Specialiștii din agricultură pun dezastrul pe seama secetei din primăvară, mai ales în lunile aprilie și mai.

Iar ce nu a stricat seceta, a reușit grindina din lunile de vară. Este cazul unui cultivator de tomate din localitatea Movila Banului, care a înregistrat o pagubă ce se ridică la sute de mii de euro.

Cele mai proaste recolte s-au obținut, până acum, la rapiță și grâu. Din păcate, aproape 3000 de hectare de culturi au fost distruse aproape în totalitate, iar fermierii așteaptă să obțină despăgubiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 7 =