ÎNCĂ UN AVION PRĂBUŞIT

0
807

Un avion militar IAR 99 Şoim s-a prăbuşit ieri în apropierea localităţii Nicolae Bălcescu, din județul Bacău, în timpul unui zbor de antrenament. Cei doi militari aflaţi la bord s-au catapultat și au căzut într-un lac de acumulare. Echipajele de intervenție au reușit să îi scoată din apă. Cei doi piloţi au fost operaţi la Spitalul Militar din Bucureşti şi beneficiază de tratament medical, dar şi de consiliere psihologică.

Aeronava de tip IAR 99 Şoim cu dublă comandă din Baza 95 Aeriană ”Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” de la Bacău s-a prăbuşit, ieri, în jurul orei 13.30, în zona localităţii Nicolae Bălcescu, din judeţul Bacău. Cei doi militari aflaţi la bord s-au catapultat și au căzut într-un lac de acumulare. Ulterior ei au fost evacuați pe cale aeriană la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din București.

Comandorul Marcel Breşug a fost transferat Bucureşti cu un elicopter SMURD, fiind preluat, în jurul orei 17.00, la Unitatea de Primiri Urgenţe de către o echipă multidisciplinară constituită din medici specialişti în urgenţă. Celelalt aviator, căpitan-comandorul Iulian Pena a fost transferat cu o aeronavă de tip C-27J Spartan până în Baza 90 Transport Aerian şi, ulterior, către Spitalul Militar din Bucureşti, cu un elicopter IAR 330 Puma, configurat pentru evacuare medicală. În jurul orei 17.20, pacientul a fost preluat pentru evaluarea medicală la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Militar. Cei doi piloţi au fost operaţi şi beneficiază de tratament medical, dar şi de consiliere psihologică, starea lor de sănătate evoluând în mod pozitiv, În urma acestui incident, zborurile cu aeronavele de tip IAR 99 Şoim au fost sistate până la finalizarea anchetei cu privire la prăbuşirea aparatului de zbor.

Aeronava de tip IAR 99 Şoim cu dublă comandă aparţinea Bazei 95 Aeriene ”Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” din Bacău. Acest tip de avion va intra într-un proces de modernizare, urmând a fi folosite pentru instruirea piloților de F-16. Incidentul din judeţul Bacău are loc la o săptămână după ce un MiG 21 Lăncer s-a prăbuşit în timpul unui miting aviatic, la Baza Borcea. Pilotul MIG-ului a murit în explozia produsă după prăbuşirea aparatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here