Un tren cu 24 de vagoane a deraiat la Constanţa

0
1127

În momentul când trenul trecea pe un pod pe deasupra bulevardului I.C. Brătianu, ultimele două vagoane din coada trenului au sărit de pe şine şi-au distrus ecartamentul pe o porţiune de câteva sute de metri înainte ca să se oprească. Podul e stricat, vagoanele sunt răsturnate iar autorităţile aşteaptă acum soluţii pentru rezolvarea situaţiei.

Pe vagoane scrie ca-n mod normal ele transporta azot lichid, însă în momentul când au sărit de pe şine, erau goale. Drumul către următoarea staţie de-ncarcare trece pe deasupra unuia din cele mai aglomerate bulevarde ale Constanţei şi doar o minune a făcut ca vagoanele deraiate să nu se prăbuşească de pe pod, direct pe carosabil.
Ar fi strivit maşini, şi s-ar fi produs o tragedie. Primii anunţaţi au fost pompierii.

Autorităţile au verificat imediat foaia de parcurs a garniturii feroviare şi gara de destinaţie. În felul acesta urmau să afle de la proprietar şi dacă vagoanele sunt pline cu gaze lichefiate şi natura pericolului pe care le reprezintă.

Pompierii de la ISU s-au pregătit pentru scenariul cel mai rău, însă odată ajunşi la faţa locului au raportat că situaţia este sub control şi nu sunt motive de panică. Din fericire pentru toată lumea, vagoanele erau goale.

În urma accidentului feroviar podul a fost distrus, șinele de cale ferată fiind rupte sau distorsionate. Plăcile metalice de pe tablierul podului sunt îndoite, iar bucăți mari de lemn de pe terasament au căzut pe bulevardul I.C. Brătianu. Autoritățile iau în calcul să devieze traficul pe bulevardul supratraversat de podul CFR pe care a avut loc accidentul feroviar, dacă se va impune repararea acestuia. Este cea mai mare şi mai aglomerată intrare în oraşul Constanţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 3 =