Veşti bune de la comisia de învăţământ, din Senat după ce mai multe proiecte adoptate recent vin în sprijinul angajaţilor din educaţie

0
1001

Senatorul PSD de Buzău, Liliana Sbîrnea, afirmă că unul dintre amendamente va favoriza angajările din învăţământ. Amendamantul prevede că angajările din acest sector se vor face după sistemul unu la unu şi nu doi la unu, cum se întâmplă în alte domenii bugetare.

Comisia de învăţământ, din Senat, a venit cu un amendament la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.90/ 2017, privind angajările în domeniul educaţiei. Ordonanţa prevede că la stat angajările să se facă după sistemul la două persoane plecate una să fie angajată. Membrii comisiei de învăţământ au propus că angajările în învăţământ să se facă după sistemul unu la unu, iar amendamentul a fost admis.
Posturile vacante din sistemul de învăţământ vor fi scoase la concurs în perioada următoare.
Senatorul PSD de Buzău, Liliana Sbirnea, afirmă că a fost aprobat şi programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.
Beneficiarii acestui program vor primi o masă caldă pe zi, fondurile necesare finanţării acestui program fiind alocate de Uniunea Europeană.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

51 + = 59