Premieră teatrală de succes

0
1255

Premieră de succes pe scena Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani. Regizorul Adrian Damian a pus în scenă o adaptare modernă după piesa dramaturgului venețian Carlo Goldoni, „Bădăranii”. Spectacolul s-a jucat cu casa închisă, focșănenii fiind cuceriți de jocul actorilor.

 

Sala arhiplină a Teatrului „Maior Gh.Pastia” din seara premierei „Bădăranii” a confirmat încă o dată că focșănenii sunt mari amatori de dramaturgie. De data aceasta iubitorii Thaliei au urmărit o comedie spumoasă în regia lui Adrian Damian, piesă ce a fost adaptată pentru timpul modern, acțiunea desfășurându-se în perioada interbelică. De la costume și până la muzică, totul a întregit jocul actorilor care nu a fost cu nimic mai prejos decât cel de pe o scenă bucureșteană.
Alături de actorii profesioniști, pe scenă s-a aflat și Andrada, o elevă de 17 ani,  care a făcut o pasiune pentru teatru și care a jucat pentru prima oară în fața unui public pretențios.

Spectatorii au ieșit din sală binedispuși,  după un spectacol de aproape o oră și jumătate. Cu toții au apreciat jocul echipei de actori din Focșani care au dat viață personajelor comice din piesa lui Goldoni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here