Tren de marfă încărcat cu GPL în pericol de explozie

0
1180

Patru trenuri au fost oprite miercuri din drum la Constanța după ce pompierii au dat alarma în gara Saligny de lânga Cernavodă: un tren de marfă încărcat cu GPL scăpa gaz lichefiat dintr-un robinet aflat la jumătatea garniturii. Pericolul de explozie era mare, astfel încat circulația fertoviară a fost oprită până la remedierea defecîiunii.

Nu doar circulația pe calea ferată a avut de suferit: și drumul European 81 a fost închis de pompieri, pe ambele sensuri de mers în apropiere de Cernavodă. Trenul avea în componenţă 40 de vagoane pline cu gaz petrolier lichefiat, iar pompierii militari au fost solicitaţi să asigure măsurile de prevenire a incendiilor până când specialiştii au remediat defecţiunea.

„Am fost anuntați de producerea unui incident la un tren de marfă care transportă GPL, dinspre Midia spre București la un vagon aflat undeva la jumătatea garniturii a fost semnalată o scurgere de  gaz și în consecință  am intervenit și noi. În prima fază pentru limitarea traficului în zonă , s-au blocat și ambele sensuri de circulație pe calea ferată” a spus Dan Matache – ISU Cernavodă.

Norocul a făcut ca probleme să fie semnalate doar la unul din cele 40 de vagoane, fiind pierderi de gaz de la vana de descărcare. La faţa locului s-au deplasat două autospecialele de la Detaşamentul de pompieri Cernavodă – în total nouă subofiţeri, dar şi o ambulanta SMURD, cu trei subofiţeri. Pompierii militari au izolat zona şi au aşteaptat ca echipa specializată a operatorului economic care deţine gazul sa remedieze defecţiunea.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here