Deputatul Daniel Constantin a declarat că, pentru dezvoltarea proiectului politic Pro România, membrii acestui partid nu își doresc să facă racolări în rândul parlamentarilor, fiind interesați „de oameni de calitate”.
„Nu ne grăbim (…). Nu vrem să facem racolări. Vrem să facem într-adevăr, dar nu în rândul parlamentarilor. Cine vrea să vină e bine venit, dacă sunt oameni care gândesc ca noi. Vrem să facem racolări în rândul oamenilor de calitate care sunt oarecum în afară, dar care vor să se implice în acest proiect”, a afirmat Constantin, duminică, într-o conferință de presă.
La rândul său, Victor Ponta a precizat că Pro România va candida în 2019 la alegerile europarlamentare și prezidențiale, dar că personal nu ia în calcul acest lucru.
„Vom candida la europarlamentare iar partidul va avea și un candidat la prezidențiale. Nu iau în calcul să candidez eu. Dar iau în calcul să avem un candidat foarte bun”, a spus Ponta.
Întrebat cine este președintele partidului, Ponta a menționat: „În momentul în care va exista în mod oficial structura. În momentul în care ne vom alege noi trei între noi, sunt sigur că unul va avea majoritate absolută. (…) Când vorbim toți trei, vorbim în numele Pro România”.
Victor Ponta, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu au lansat, duminică, un nou proiect politic, Pro România, prezentat ca o alternativă la oferta partidelor.
Sursa: Agerpres.