Sport: Lucescu îl înlocuiește la cârma echipei Turciei pe Fatih Terim, care a demisionat săptămâna trecută

0
1420

Lucescu îl înlocuiește la cârma echipei Turciei pe Fatih Terim, care a demisionat săptămâna trecută.

Vineri , la ora 14,30, Lucescu va semna un contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă unul, într-un cadrul oficial, la centrul de antrenament al naționalei Hasan Dogan.

Numirea lui Lucescu vine după ce Șenol Guneș și Abdullah Avci au refuzat oferta federației.

Conducerea clubului Galatasaray dar și suporterii și-au manifestat nemulțumirea față de antrenorul croat Igor Tudor existând si anumite speculații legate de plecarea acestuia.

Mircea Lucescu a câștigat Supercupa Europei cu Galatasaray în 2000, învingând-o pe Real Madrid. ”Leii” au jucat sferturi de finală în Liga Campionilor, cu Lucescu pe bancă, fiind eliminați în sezonul 2000-01 de Real Madrid. În următorul sezon, Galatasaray a câștigat campionatul și a fost eliminată din turul al doilea al Champions League, Lucescu fiind demis la finalul sezonului și înlocuit cu Fatih Terim.

După despărțirea de Galatasaray, Lucescu a semnat pentru rivala Beșiktaș în iunie 2002. Sezonul a început bine, dar a doua parte a fost dezastruoasă, iar Lucescu a decis să părăsească Turcia. În 2004 a preluat echipa Șahtior Donețk, cu care a dominat fotbalul din Ucraina și a dus-o printre cluburile importante din Europa.
Lucescu este liber de contract după ce s-a despărțit de clubul rus Zenit Sankt Petersburg la finalul sezonului trecut, potrivit agerpres.ro.

Pentru Mircea Lucescu este a doua echipă națională pe care o pregătește în carieră, după ce a antrenat reprezentativa României între 1981 și 1986.

Turcia ocupă locul al treilea în Grupa I a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018, cu 11 puncte, după Croația, 13 puncte, Islanda, 13 puncte, urmată de Ucraina, 11 puncte, Finlanda, 1 punct, Kosovo, 1 punct.

Următorul meci al Turciei va avea loc pe 2 septembrie, în deplasare, cu Ucraina.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here