Ludovic Orban nemulțumit de ministrul agriculturii

0
1277

Liderul PNL, Ludovic Orban, cere ministrului Agriculturii, Petre Daea, publicarea raportului privind dublul standard al produselor alimentare. Orban argumentează că este rolul fundamental al Guvernului să informeze cetăţenii, să ia măsurile adecvate în cazul produselor neconforme şi să avertizeze asupra posibilelor efecte negative. Liderul liberal afirma că, în perioada următoare, PNL va cere public informații pe căi oficiale despre produsele invocate și companiile care le-au scos pe piață.

Președintele PNL, Ludovic Orban, s-a arătat foarte nemulțumit de modul în care ministrul Agriculturii, Petre Daea, a prezentat raportul privind dublul standard al produselor alimentare. Orban spune că subiectiul a fost tratat ca o parodie, chiar dacă este vorba despre un lucru grav: înșelarea consumatorului român.

“Aici nu este vorba de o joacă și de o scenetă la care să se uite lumea la televizor și să aplaude cît de grijulii sunt guvernanții față de cetățeni. Vorbim despre înșelarea consumatorului român prin prezentare unor caracteristici mincinoase ale unor alimente care sunt scoase pe piață. Aici ne referim la sănătatea publică și la posibilitatea de afectare a sănătății publice prin existența în circulație a unor alimente care nu sunt conforme. ” afirmă Ludovic Orban, presedinte PNL.

Liderul PNL afirma că nu poate accepta să fie protejate anumite firme, în dauna celor care s-au dovedit corecte. El atrage atenţia asupra faptului că o astfel de conduită are conotaţii infracţionale în raport cu interesele publice.

“ANPC în cazuri similare aprezentat public lista unor produse neconforme. A prezentat public lista companiilor care au pus pe piață produse neconforme. De ce acum nu se poate prezenta public această informație, noi nu putem găsi nicun fel de răspuns.” a mai spus Ludovic Orban.

Acesta precizeaza că, în perioada următoare, PNL va cere public informații despre companiile care au pus în vânzare produse alimentare neconforme din punct de vedere calitativ.

În urma analizelor comparative, autorităţile române au descoperit ca 9 din 29 de produse alimentare vândute în supermarketurile din țară aveau standarde duble din punct de vedere calitativ față de alte ţări din Uniunea Eeuropeană. Este vorba despre diferite sortimente de conserve de pește, pate de ficat, șuncă de porc, bacon și cârnați pentru grătar. La acţiunile de control au participat reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here