Întalnire cu cel mai popular supersonic sâmbătă la mitingul aviatic de la Boboc

0
1443

Legendarul avion F16 poate fi vazut, in weekend, pe cerul Buzăului. Cel mai

popular avion de vanatoare din lume va zbura in cadrul mitingului aviatic de

la Scoala de aplicatie de la Boboc, programat sambata, inre orele 9 si 13. Fortele Aeriene Romane dispun, de anul trecut, de 12 avioane F 16, aparate americane care vor inlocui, treptat, “batranele” Mig-uri rusesti.

Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene ”Aurel Vlaicu” organizează, sâmbătă, începând cu ora 9.00, pe aerodromul Boboc, un miting aerian în cadrul Zilei Porţilor Deschise. Programul mitingului aviatic de la Boboc include evoluţii solo şi în formaţie cu aeronave militare şi civile, exerciţii tactice cu aeronave şi militari din cadrul forţelor speciale, precum şi o expoziţie statică cu aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române şi Aeroclubului României. Accesul publicului este liber, începând cu orele 09.00. Va fi asigurat transport gratuit de la Catedrala Sf. Sava.

În cadrul mitingului aviatic, vor avea evoluţii avionul american F16, urmat de MIG 21 Lancer, IAR 99, avioanele de transport Hercules şi Spartan, avioanele cu elice IAK 52 şi Extra 300, precum şi elicopterele IAR 330 Puma şi IAR 316

Alouette.

Forţele Aeriene Române dispun, de anul trecut, de o escadrilă de avioane de luptă F-16, produse in Statele Unite în urmă cu 35 de ani, care vor înlocui treptat batranele MiG-uri 21, aflate în dotarea Armatei Române de peste 50 de ani.  În programul F16, România a investit în 12 avioane de acest tip aproape 700 mil. euro, sumă din care avioanele reprezintă circa 120 mil. euro, iar restul constă în suport logistic. Este cel mai popular avion de vânătoare fabricat vreodată, fiind utilizat în prezent de 36 de ţări.

Aeronava F-16 poate dezvolta o viteză maximă de 2.400 kilometri pe ora, adica de două ori viteza sunetului, raza de acţiune fiind de 550 kilometri. Avionul este dotat cu un tun de 20 milimetri insa poate transporta si 11 rachete sau bombe cu o greutate totală de 7 tone.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here