DE PRIN SHOWBIZ ADUNATE…

0
2107

Alex și Ilinca, două talente ce vor duce faima României la Eurovision

Fost component și compozitor al trupei Iris, Mihai Alexandru ne-a destăinuit faptul că, în realitate, melodia „Yodel it” a fost compusă pentru formația elvețiano-română Timebelle, trupă ce a mai obținut locul secund la preselecția Eurovision Elveția, în 2015. Timebelle, formație a cărei solistă este românca Miruna Mănescu, participă din nou la preselecția din „țara cantoanelor”, dar a ales o melodie a unor compozitori suedezi. În detrimentul melodiei sale, care a explodat la Eurovision România, Mihai reunoaște că decizia celor de la Timebelle, aceea de a lucra cu alți compozitori, este mai bună în contextul concursului în cauză. „Au primit o piesă de la o echipă celebră de compozitori. Suedezii sunt foarte buni și, mai important, în competiția Eurovision se clasează mereu foarte bine”.

A debutat în muzică pe pile

În câteva interviuri, clujeanca Ilinca Băcilă a declarat că, la începutul carierei sale, a apelat la „pile” pentru a fi admisă la o școală de muzică, în condițiile în care suferea de disfonie, i se modificau temporar timbrul și intensitatea vocii. Tânăra, care a luat bacalaureatul anul acesta, a reușit să-și dezvolte vocea și urechea muzicală ajutată de mama sa, profesoară de muzică. „Eram disfonică, nu aveam voce la început însă nu m-am lăsat, pentru un vis trebuie să mergi până la capăt. Ăsta este și sfatul meu pentru cei care vor să înceapă o carieră muzicală”. În 2014, a ajuns în semifinală la „Vocea României” cu aceași tehnică „Yodelling” și a făcut parte din echipa Loredanei.

Are „Factorul X”

Descoperit și școlit de Mihai Trăistariu, Alex Florea a devenit cunoscut după ce a concurat la galele X Factor (2014) alături de fratele său. Cântă de la 16 ani și a fost finalist la mai multe festivaluri dedicate muzicii. În prezent, Alex este masterand al Facultăţii de Arte, Secţia Teatru a Universităţii Ovidius Constanţa.

 

Antonia și-a arătat lenjeria intimă în direct!

AntoniaAntonia și-a arătat lenjeria intimă în direct la tv! Iubita lui Alex Velea a făcut pereche cu italianul Paolo Campigotto, cu care a dansat un vals. La un moment dat, când a ridicat piciorul s-a văzut tot. Antonia și-a arătat lenjeria intimă, pe melodia din coloana sonoră a filmului „Cincizeci de umbre întunecate”, „The Weekend – Earned It”. Valsul celor doi a fost extrem de provocator, lucru care a atras atenția tuturor celor din jur. La un moment dat, când Antonia a ajuns în brațele lui Paolo, pe un scaun, s-a văzut lenjeria intimă, moment în care s-au auzit ropote de aplauze. Deși nu a fost prea relaxată, jurații au apreciat dansul, iar perechea a obținut 28 de puncte.

Replici incendiare între Andreea Marin și Mihaela Rădulescu

Andreea MarinPrima ciocnire între Andreea Marin și Mihaela Rădulescu, în prima ediție live a emisiunii „Uite cine dansează”, în care nu au lipsit picanteriile între cele două. Momentul cel mare a venit, iar întâlnirea dintre cele două dive și reacțiile acestora, atunci când s-au văzut, au făcut deliciul celor prezenți. Cea care a prezentat-o ca membru al juriului pe Andreea Marin a fost chiar Mihaela Rădulescu. „Nu credeam că o să spun asta, dar…Doamnelor și Domnilor: Andreea Marin”, a spus Diva de la Monaco. Atunci când Mihaela Rădulescu a întrebat-o pe Andreea Marin ce se întâmplă în viața ei, Zâna a răspuns emoționată că este un moment special pentru ea, dar și trist în același timp, pentru că pe 6 martie ar fi fost ziua tatălui său, care s-a stins din viață anul trecut. „Astăzi este ziua unui om special, care nu poate fi lângă mine, dar care mă privește de sus. Nu o să fiu tristă astăzi, și o să mă bucur alături de voi”, a fost replica Andreei Marin, la „Uite cine dansează”. După prestația de senzație a lui Alex Velea și a partenerei lui, Mihaela Rădulescu i-a cerut părerea Andreei Marin despre momentul artistic al celor doi.

– Mihaela: Cum ți s-a părut, Andreea? Hai, că trebuie să vorbim, nu avem ce face.

– Andreea Marin: Dragă, eu nu am nicio problemă. Sunt o doamnă.

M. Rădulescu

O altă replică acidă între Mihaela Rădulescu și Andreea Marin a avut loc imediat după dansul de senzație executat de Sandu Lungu și partenera lui. După ce Zâna a apreciat tango-ul celor doi, Mihaela Rădulescu a spus: „Este pentru prima dată când eu și Andreea Marin suntem de acord cu același lucru”. La un moment dat, Andreea Marin a vrut să mai completeze ceva și s-a ridicat în picioare, iar acest lucru pare că a deranjat-o pe Diva de la Monaco.

– Andreea, stai jos, este rândul lui Mihai. Stai jos, fii profesionistă. Eu sunt vocea producătorilor aici. Eu sunt șefa aici.

– Te las să crezi asta…, i-a răspuns Andreea Marin.

Istoricul contrelor dintre Mihaela Rădulescu și Andreea Marin arată că e puțin probabilă o pace adevărată între cele două dive. Mai degrabă, e vorba despre un armistițiu temporar, care a fost semnat de dragul audienței și va ține câtă vreme postul tv va difuza noul show de dans, care a avut premiera săptămâna trecută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here