SUFLUL PRODUS DE TRECEREA UNUI TREN I-A CAUZAT MOARTEA UNUI BRĂILEAN

Curentul puternic de aer l-a proiectat într-un stâlp pe bărbatul de 60 de ani

0
1310
Sursa foto: Arhivă

Bărbatul de 60 de ani stătea de vorbă cu un amic, lângă calea ferată, care trece prin cartierul Lacu Dulce, din Brăila. La un moment dat, amicul l-a avertizat să aibă grijă la trenul care se apropia. Bărbatul care nu auzea prea bine, i-a ignorat avertismentul, spunându-i că nu are ce să i se întâmple. Din nefericire însă, în momentul în care trenul Interregio a trecut în viteză pe lângă el, suflul produs l-a aruncat pe bărbat într-un stâlp din apropiere. Acesta a suferit mai multe fracturi și traumatisme și a decedat în câteva minute.

Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost ridicat de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei. În zona în care și-a pierdut viața acesta, de-a lungul timpul, s-au mai petrecut accidente similare, calea ferată nefiind protejată de parapeți. Cei care locuiesc în zonă preferă să treacă liniile pe de-a dreptul, decât să ocolească până la locul special amenajat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 1 =