Sindicatul polițiștilor anunță că, în zilele de 23 și 24 martie, membrii săi vor picheta sediul Ministerului Muncii, iar pe 25 martie, intenționează să organizeze un marș de protest de la Ministerul de Interne și până la Guvern.
Liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractul, Dumitru Coarnă, afirmă că aproape 10.000 de membri ai organizației și-au exprimat dorința de a protesta față de nerespectarea și neaplicarea corectă a legii salarizării în Ministerul de Interne. El mai spune că, până în prezent, nu a primit un draft al proiectului Legii privind salarizarea unitară și solicită respectarea prevederilor Hotărârii de Guvern 1/2017, întrucât, la ora actuală, sporurile din MAI se raportează la salariul de bază din 2009: „Informațiile noastre sunt din comunicare publică. Ministrul nu ne-a prezentat un draft la acel vestit proiect. Noi discutăm pe două paliere. Odată din reglementare și, elementul doi, din aplicare. În reglementare noi solicităm să se respecte prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1 din 2017, care majorează salariul minim brut, de la 1.250 la 1.450 lei, dar sporurile pe bază de pontaj, de exemplu la personalul auxiliar din MAI, se raportează la salariul de bază din 2009, adică 600, 700, 800 lei, în funcție de cât a avut fiecare în acel moment. Deci, degeaba majorezi salariul de bază minim brut, dacă eu mă raportez la decembrie 2009. Practic, norma este golită de conținut. Nu produce efecte. Omul, în fapt, câștigă aceiași bani, nu câștigă nimic în plus, câștigă doar ei imagine”.
Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a afirmat de curând că salariile mai mici de 4.000 de lei se vor dubla, cele după pragul de 4.000 de lei se vor majora cu 45%, iar la salariile care depășesc pragul de 7.000 de lei vor fi creșteri, „dar nu foarte mari”.