“Noi facem show de calitate, cu coregrafii, repetiții, nu ne dezbrăcăm pur și simplu și ne unduim de femei!”

Interviu realizat de SILVIA BUNICĂ

0
2526

Interviu cu Răzvan Mânzală, inginerul în Transporturi ce a dus pasiunea pentru dans până în Liban sau Londra

Are 26 de ani împliniți chiar în a doua zi de primăvară, a studiat să devină inginer, și-a luat și licența în acest domeniu, însă face show-uri de cabaret și dansează erotic, mai ales în luna dedicată femeii. Nu a dansat niciodată la Buzău, dar a impresionat femei din Liban, Londra sau Bruxelles, care l-au solicitat pe Răzvan Mânzală pentru încă un show, cu proxima ocazie. Ce ne spune buzoianul că a pregătit în aceste zile pentru reprezentantele sexului frumos și ce gânduri are să devină ocupat și ziua și…noaptea, aflați acum, într-un interviu acordat în exclusivitate săpămânalului Scurtpe2! La mulți ani, doamnelor!

Răzvan3Silvia BUNICĂ: Cum ai ajuns sa fii unul dintre dansatorii de bază ai trupei Taboo Boys și cum a fost drumul de la Politehnică la… Londra, pentru dans?

Răzvan Mânzală: Dansul a fost încă dinainte de Politehnică. Dar, totodată cu mutarea în București, am fost și la un casting al trupei, unde am fost selectat împreună cu alți 12 băieți și, după un an de repetiții de elemente de balet, jazz balet contemporan, am fost singurul care a rămas în trupă. Avem 5 fete în formulă, toate campioane balcanice europene la gimnastică aerobică. Noi de doi ani facem cabaret și show erotic în martie. Și dacă am ajuns aici, aș vrea să subliniez că la noi striptease nu înseamnă dezbrăcare… Noi facem show de calitate, este foarte mult dans la repetiții, coregrafii speciale, nu ne dezbrăcăm pur și simplu și ne unduim de femei. Percepția este total eronată, facem show, dar nu din cele de proastă calitate, cum s-ar gândi toți, când vine unul și se dezbracă și se atinge lasciv de o femeie. Bine, sunt multe de spus aici și pentru toți există loc. Doar că noi suntem mult mai sus. De aceea suntem numărul 1 în țară la spectacole și job-uri nu numai în luna martie, ci în tot timpul anului.

S.B.: Pentru asemenea show-uri și coregrafii, ai nevoie de un corp bine sculptat și o alimentație strictă, cum a decurs transformarea ta și de la ce vârstă ai început munca la sală și acumularea de informații pentru a fi Fit?

R.M.: Munca la sală am început-o la 17 ani, doar din ideea că trebuie să arăt și eu mai bine și m-a prins. Mi-a plăcut foarte mult. Da, într-adevăr este nevoie de muncă aproape zilnică în sala de forță și în permanență trebuie să am o alimentație echilibrată, dar este foarte bine să fii Fit!

S.B.: Ai terminat Hasdeul, ai urmat Politehnica, plecând foarte rapid de pe meleagurile autohtone, ce te mai leagă acum de Buzău?

R.M.: Da, am terminat Hasdeul în Buzău, după care am urmat studiile Universității Politehnica Bucureşti, unde am terminat licența și masterul în ingineria transporturilor. Deci, sunt și inginer cu acte în regulă. De Buzău momentan pot spune că mă mai leagă doar familia.

S.B.: Și… să trecem la perioada cea mai aglomerată din an pentru tine, ca dansator, unde vei fi în aceste zile din luna martie și în ce formulă?

R.M: În perioada martie, suntem într-adevăr foarte aglomerați. Turneul începe pe 25 februarie și se termină pe 25 martie pentru noi. O să avem spectacole în toată țara. Uneori chiar și 5-6 spectacole pe zi. Avem spectacole și în afara granițelor țării, în Liban, Bruxelles, Londra. La Buzău, n-am avut ocazia să dansez niciodată nici cu trupa, nici singur, dar nu se știe niciodată. Momentan, suntem în formulă de 4 băieți cei care facem spectacol de cabaret masculin și show erotic, iar spectacolele noastre sunt prezentate de Mihai Mitoșeru.

Răzvan2S.B.: Cât despre viața personală, „dansează” cineva și pentru tine acasă?!

R.M.: În viața mea personală, nu mai dansează nimeni de jumătate de an.

S.B.: În principal, ai showurile la București, ce faci tu în timpul liber, cum decurge o zi din viața ta? Cât timp aloci tu muncii la sală și ce mai faci în afara de dansuri?

R.M.: O zi din viața mea în momentul de față este ocupată cu două antrenamente la sală pe zi și 3-4 ore de repetiții, plus spectacole. Este o perioadă foarte aglomerată pentru noi. În București, avem în fiecare vineri și sâmbătă spectacole la Mulanruj Dining Theatre, în centrul vechi, de cabaret masculin și de cabaret acrobatic. După această lună martie, am în plan să mă și angajez ca inginer, meseria mea de bază, pentru a avea ocupată atât viața de zi, cât și viața de noapte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here