BUZĂU: COMPANIA DE APĂ RĂSPUNDE PRIMARULUI CONSTANTIN TOMA, VIZAVI DE ACUZAŢIILE ACESTUIA PRIVIND „MODUL ARBITRAR DE STABILIRE A PRIORITĂŢILOR DE INVESTIŢII” ALE COMPANIEI

0
1512
Compania de Apă Buzău
Conducerea Companiei de Apă din Buzău a fost acuzată recent, de către primarul de Buzău, Constantin Toma, că lista de investiţii prioritare pe care furnizorul de apă potabilă al buzoienilor a fost întocmită arbitrar şi că, în ce priveşte Municipiul Buzău, acesta nu ar beneficia de finanţările necesare pentru modernizarea reţelelor de alimentare cu apă şi creşterea calităţiilor serviciilor oferite populaţiei. Conducerea Companiei de Apă apreciază că argumentele primarul social-democrat Constantin Toma reprezintă doar o parte a unei campanii mincinoase a edilului buzoian împotriva investițiilor și intereselor publice ale buzoienilor, motiv pentru care biroul de presă al Companiei a fost abilitat să prezinte următoarea informare publică:
„INVESTIȚIILE DIN BANI EUROPENI CE VOR FI REALIZATE ÎN MUNICIPIUL BUZĂU DIN FINANȚAREA AFERENTĂ POIM 2014 – 2020
Domnul Toma Constantin a afirmat în repetate rânduri că în ceea ce privește investițiile proiectate în cadrul proiectului POIM 2014 – 2020, municipiul Buzău nu ar beneficia de finanțările necesare și că lista de investiții prioritare aferente noului proiect ar fi fost alcătuită arbitrar. Considerăm că, prin aceste afirmații, domnul Toma Constantin dă dovadă de necunoaștere a mecanismului de gestionare a programelor cu finanțare europeană și de încercare de manipulare a cetățenilor municipiului. În realitate, listele de investițiilor prioritare din municipiul Buzău aferente POIM 2014 – 2020, aprobate de CE și însușite de CLM respectă ghidul solicitantului de finanțări din fonduri europene POIM 2014 – 2020. Dacă ar fi accesat fonduri europene în activitatea dânsului, domnul primar ar fi știut că Uniunea Europeană nu acordă finanațare pentru orice necesitate, ci strict pentru activități / investiții care sunt conforme directivelor europene; ar fi știut că trebuie respectată o disciplină anume în ceea ce privește obiectivele ce pot fi finanțate. Când va accesa fonduri, va constata că sunt sunt de respectat niște reguli clare.
Este important de știut că, în perioada investițională ce urmează, pe segmentul de alimentare cu apă, sunt prevăzute urmatoarele obiective de investiții în municipiul Buzău: înlocuirea  a  peste 30 de km de rețele și extinderea sistemului de alimentare cu  apă în zonele  Centură, intravilanul din Bariera Ploiești, intravilanul municipiului înspre DN 10. La acestea se adauga investitiile pe zona de canalizare/apă uzată. Aceste investiții au fost avute în vedere pt a deservi agenții economici  din zonele amintite și pentru a asigura potențial de dezvoltare a municipiului din punct de vedere  al apei și apei uzate.
La subiectele importante de mai sus se adaugă o serie de precizări legate de mai multe subiecte pe care domnul Toma Constantin le-a tratat cu rea-credință și cu denaturarea realității:
       în ceea ce privește așa-zisa creștere a nivelului salariilor managementului Companiei de Apă, realitatea este că nivelul salariilor/remunerațiilor managementului operatorului a rămas același ca în 2016. Diferența este că prin OUG nr. 109/2011 modificată, s-a instituit obligația ca directorii economici ai societăților comerciale cu capital deținut de unitățile administrativ-teritoriale să își desfășoare activitatea în baza unui contract de mandat. Prin urmare, s-a produs un transfer din capitolul salarii în cel al remunerațiilor conforme contractelor de mandat.
       invocarea sumei de 3 milioane de euro din fonduri europene pentru amenajarea noului sediu al Companiei de Apă este o minciună. De fapt, în proiectul de buget prezentat, nu există alocată suma de 3 milioane de euro sau echivalentul în lei al acesteia pentru amenajarea imobilului situat pe strada Spiru Haret. Suma amintită este prevăzută estimativ în listele de investiții prioritare aferente proiectului POIM 2014 – 2020 și reprezintă, de fapt, necesarul financiar estimat pentru realizarea unui sistem de conducere automată a datelor (SCADA) ce va permite automatizarea și controlul activității de captare, tratare, distribuție a apei pe întreaga arie de operare și va duce la eficientizarea serviciilor si la o utilizare mai bună a resurselor umane. Sistemul va permite gestiunea în timp real a resurselor și proceselor specifice activității noaste și va cuprinde echipamentele hardware/software și licențele necesare pentru operare. Implementarea acestui sistem va avea efecte pozitive majore asupra asigurării continuității furnizării apei la parametri de calitate și va contribui la eliminarea rapidă a incidentelor ce pot apărea.  Sistemul SCADA menționat va avea, ce-i drept, și un dispecerat. Compania de Apă a propus ca acest dispecerat să fie realizat în municipiul Buzău. Dacă domnul primar susține că Buzăul nu poate găzdui un astfel de dispecerat, nu există nicio problemă în a-l realiza în altă localitate.
  
Solicităm primarului municipiului Buzău să înceteze campania mincinoasă dusă împotriva investițiilor și intereselor publice ale buzoienilor, atât a celor din municipiu, cât și din întregul județ. Compania de Apă este, cu adevărat, o companie a buzoienilor, un operator care extrage din surse subterane apă brută pe care o aduce la parametri de potabilitate printr-un sistem foarte bine pus la punct, un sistem realizat din fonduri europene; un operator care a investit zeci de milioane de euro în modernizarea și extinderea rețelelor de apă și de canalizare proprietate a Municipiului Buzău; un operator care a plătit până acum, pentru exploatarea acestor rețele, peste 5 milioane de euro cu titlu de redevență; un operator care a reușit să aducă sistemul de alimentare cu apă la cerințele europene. Iată, așadar, beneficii reale aduse de Compania de Apă atât municipalității, cât locuitorilor Buzăului. 
Domnul Toma Constantin trebuie să spună deschis buzoienilor ce interese personale stau în spatele campaniei pe care o duce. În măsura în care dorește acest lucru, suntem deschiși oricând la prezentarea în detaliu a tuturor problemelor tehnice, investiționale și financiare pe care le consideră utile sau necesare.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here