BUZĂU: PRIMARUL CONSTANTIN TOMA RECLAMĂ CALITATEA APEI POTABILE, PENTRU A-L DA JOS DIN FUNCŢIE PE DIRECTORUL COMPANIEI DE APĂ; SOCIETATEA INCRIMINATĂ ÎI DĂ REPLICA

0
1420
Compania de Apă Buzău
Încă de la instalarea sa în funcţie, în luna iunie a anului trecut, primarul Municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a încercat prin orice mijloace să-l înlăture din funcţie pe directorul Companiei de Apă, Ionel Tescaru, pe care – în lipsa altor argumente – l-a acuzat în ultima perioadă de faptul că apa potabilă livrată populaţiei pune în pericol sănătatea consumatorilor, în principal, din cauza impurităţilor conţinute de aceasta. În replică la aceste acuzaţii, Compania de Apă Buzău a remis tuturor redacţiilor de presă din judeţ următorul comunicat prin care aceasta doreşte să prezinte o corectă informare beneficiarilor serviciilor sale:
„Precizări importante pentru locuitorii municipiului Buzău:
Tematica acestei informări de presă este una ce ține strict de interesul populației. Discutăm aici despre lucruri atât de importante, cum ar fi calitatea apei potabile, sănătatea populației sau realizarea investițiilor finanțate din bani europeni, investiții atât de importante pentru aducerea la un nivel acceptabil a condițiilor de trai pentru cetățenii județului Buzău. Subiectele enumerate mai sus au făcut obiectul unei campanii iresponsabile de denigrare și de dezinformare, campanie care poate afecta încrederea oamenilor în serviciile publice de interes general. Avem obligația, ca operator regional de servicii publice, să restabilim adevărul și să nu permitem atacarea intereselor legitime ale populației.
Din aceste considerente, Biroul de Presă al Companiei de Apă este abilitat să facă următoarele precizări:
1. În legătură cu CALITATEA APEI POTABILE:
Primarul municipiului Buzău, domnul Toma Constantin, a pornit, încă din perioada în care se pregătea să devină primar al Buzăului, o campanie susținută de manipulare împotriva Companiei de Apă Buzău, iar subiectul „apei murdare”, invocat de nenumărate ori pentru acoperirea propriilor interese legate de controlul asupra operatorului regional buzoian, a fost unul dintre subiectele sale predilecte.
Realitatea din teren este însă cu totul alta. Înainte de implementarea investițiilor din fonduri europene în sistemul de alimentare cu apă din municipiul Buzău, existau probleme serioase în legătură cu calitatea apei potabile. În perioada cuprinsă între anii 90 și începutul anilor 2000, rețeaua de distribuție a apei potabile, aflată în proprietate Primăriei, conținea zeci  de kilometri de conducte neconforme din punct de vedere tehnic, când aveam apă la robinete doar în anumite intervale orare.
Pentru a ne conforma cu standardele europene obligatorii în ceea ce privește sectorul de apă, Compania de Apă a mers pe două direcții esențiale: aducerea calității apei distribuite la parametrii ceruți de Directiva Europeană în materie și conectarea întregii populații la acest serviciu. Compania extrage apa distribuită in municipiul Buzău din subteran, această apă brută prezentând  încărcări mari de mangan, fier și cloruri.  Pentru ca apa brută să devină conformă cu directivele europene și cu legislația internă, Compania de Apă avea nevoie de investiții masive, pe care Primăria, nu avea de unde să le asigure.  Pentru a moderniza rețelele de apă și pentru a le extinde în întreg municipiul, aveam nevoie de fonduri masive, pe care Primăria, proprietarul rețelelor, nu avea cum să le asigure. Cele două direcții erau urgente, însa nu am avut resurse nelimitate și nici timpul necesar pentru a conforma toate serviciile într-un orizont de timp foarte scurt. Investițiile au fost făcute pe rând.
În 2004, am demarat cel mai consistent program investițional realizat vreodată în județul Buzău. Este vorba de investițiile finanțate prin Programele ISPA (2004 – 2010) și POS Mediu (2011 – 2016), în valoare de peste 100 de milioane de euro. Buzăul este singurul caz din țară în care implementarea celor două proiecte s-a realizat integral și la timp. În urma acestor programe, la care s-au adăugat investiții făcute din surse proprii, calitatea apei potabile din municipiul Buzău respectă sută la sută normele legale interne și Directivele Europene în materie.
În ceea ce privește calitatea apei, cele  trei stații de tratare a apei asigură conformarea 100% cu normele europene. Prin investițiile prevăzute în programul POIM, vom rezolva și problema apariției suspensiilor feruginoase în situațiile în care apar avarii în sistem.
Este relevant că domnul primar Toma Constantin a primit, la un moment dat, pe când deținea  calitatea de manager de firma privată, o solicitare de la Compania de Apă pe tema soluțiilor alternative prin care să aducem apa distribuită în municipiul Buzău la parametri acceptabili de calitate. Compania de Apă deja se afla în posesia scenariului procedurilor de urmat pe linia investițiilor făcute cu fonduri europene și căuta soluții de grăbire a procesului de conformare a apei. Această solicitare a fost făcută având în vedere domeniul de specialitate în care activa domnul Toma Constantin, cât și faptul că avea relații comerciale cu firme și consultanți de renume din Israel. Domnul Toma Constantin știe că răspunsul specialiștilor a fost că nu există altă cale decât soluția tehnică și financiară pe care Compania de Apă o avea deja. În aceeași ordine de idei, operând în domeniul alimentării cu apă/canalizare, mai precis pe zona aferentă instalațiilor/construcțiilor specifice acestui domeniu (conducte, filtre de purificare a apei), domnul Toma cunoștea de pe atunci și cunoaște, mai mult ca sigur, și în prezent, care sunt cauzele apariției accidentale a turbidității în sistemul de alimentare cu apă din Buzău. Cu siguranță, domnul Toma Constantin știe că acest subiect nu reprezintă o problemă de management.
Foarte important pentru noi este că numărul situațiilor în care buzoienii reclamă turbiditatea apei s-a restrâns drastic în ultimii ani. Spre exemplu, vârfurile de consum din 2016 (Anul Nou, Paste, începutul anului școlar, Crăciunul) nu au mai atras dereglarea indicatorului de turbiditate a apei. Mărturie stă evoluția numărului de reclamații la Dispecerat în ultimii ani. De asemenea, buletinele de analiza a apei conțin toate datele tehnice prin care se poate trage o concluzie de bună credință în ceea ce privește calitatea apei.
O simplă informare cerută de la autoritățile publice relevante (Direcția de Sănătate Publică, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului) ar fi rezolvat toate dubiile legate de calitatea apei potabile. Precizăm că în luna martie 2016, specialiștii OJPC Buzău au făcut publice rezultatele unui control în urma căruia apa distribuită de operatorul regional buzoienilor este mai bună decât multe dintre mărcile de apă îmbuteliată aflate pe rafturile supermarketurilor. Mai mult, în luna iunie 2016, Direcția de Sănătate Publică Buzău prezenta în cadrul unei ședințe a Colegiului Prefectural o situație oficială din care rezulta existența unor probleme considerabile la nivelul localităților buzoiene în care NU operează Compania de Apă și, totodată, rezultate corespunzătoare la TOATE probele de apă luate din municipiul Buzău.
Prin urmare, considerăm că există o discrepanță majoră între afirmațiile domnului primar și datele reale privitoare la calitatea apei potabile de la nivelul municipiului.
2. SITUAȚIA CONDUCTELOR DIN CADRUL SISTEMULUI DE DISTRIBUȚIE A APEI POTABILE
Una dintre afirmațiile repetate cu obstinație și cu rea-credință de domnul Toma Constantin este aceea că în municipiul Buzău ar exista peste 50 de km de conducte din azbociment (la care adaugă, câteodată, și oțelul), material cancerigen care ar produce mari probleme sănătății publice.
Iată care este realitatea: În municipiul Buzău există 6,511 km de fragmente de conducte din azbociment în sistemul de distribuție a apei potabile. În anul 1987, existau nu mai puțin de 35 de km de asemenea conducte, iar în 2008 – 32,8 km. Înlocuirea masivă a majorității conductelor de azbociment a fost o prioritate pentru managementul operatorului regional, fiind posibilă tocmai prin implementarea, de către Compania de Apă, a investițiilor din bani europeni în sistemul de alimentare cu apă deținut în proprietate de municipalitate. Referitor la cadrul legal, populația municipiului Buzău trebuie să cunoască faptul că în Romania, folosirea azbocimentului a fost interzisă din 2006, în condițiile în care, în Buzău, nu mai fuseseră instalate de circa 30 de ani conducte din azbociment.  Guvernul a stabilit, tot în 2006 (Hotărârea nr. 734 din 7 iunie 2006) că „produsele care conțin azbest și care au fost instalate sau se aflau în funcțiune înainte de data de 1 ianuarie 2005 pot fi utilizate până la încheierea ciclului de viață al acestora”.
În ceea ce privește conductele din oțel, Primăria Buzău are în proprietare 43 de km de asemenea conducte, din care 34 de km sunt cu vechime de peste 30 de ani, majoritatea în stare bună de funcționare. Aceste conducte vor fi reabilitate prin investițiile finanțate în cadrul POIM 2014 – 2020. Daca ar fi citit listele de investiții prioritare prinse în POIM și aprobate de Consiliul Local, domnul primar ar fi cunoscut situația reală. 
Considerăm că primarul Toma Constantin îmbină în mod conștient manipularea și minciuna cu datele tehnice, pentru a genera, la nivelul buzoienilor, o stare artificială de neîncredere față de serviciul de alimentare cu apă.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 1 =