NOI PROTESTE ASTĂZI ÎMPOTRIVA GRAŢIERII ŞI MODIFICĂRII CODURILOR PENALE

0
1447

În Bucureşti şi alte municipii-reşedinţă de judeţ, mii de oameni şi-au anunţat intenţia de a ieşi din nou în stradă în această după-amiază pentru a cere Guvernului PSD+ALDE să renunţe la proiectele de OUG privitoare la graţiere şi amnistie, dar şi la modificarea Codurilor Penale prin care ar urma să fie dezincriminate unele fapte precum abuzul în serviciu, dacă prejudiciul creat în urma unor astfel de fapte nu depăşeşte 200.000 lei.

Ca şi în alte dăţi, oamenii s-au mobilizat prin intermediul reţelelor de socializare şi intenţionează ca, după ora 17.00 când va avea loc adunarea protestatarilor în Piaţa Universităţii, să plece în marş către Ministerul Justiţiei, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Guvern. Nemulţumiţii afirmă că nu cer demisia Guvernului, ci doar respectarea promisiunilor din campania electorală şi renunţarea la ordonanţele despre care consideră că sunt elaborate cu dedicaţie pentru politicienii cu probleme penale, care doresc să scape de dosare şi condamnări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here