Într-un comunicat de presă preluat de Agerpres, Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc informează că, pe baza listei premierelor din 2016, pusă la dispoziție de Centrul Național al Cinematografiei, 21 de lungmetraje sunt eligibile pentru a fi jurizate și nominalizate la Premiile Gopo 2017. Printre acestea se numără „Billion Dolar Hotel” de Alecs Năstoiu, „Ilegitim” de Adrian Sitaru, „Bacalaureat” de Cristian Mungiu, „Sieranevada” de Cristi Puiu, „Câini” de Bogdan Mirică, „Două lozuri” de Paul Negoescu, „Inimi cicatrizate” de Radu Jude.
Conform sursei citate, sunt considerate eligibile pentru a fi nominalizate filmele românești produse în România sau realizate în regim de co-producție, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera pe marile ecrane din România în perioada 1 ianuarie — 31 decembrie a anului precedent și au beneficiat de cel puțin o săptămână de difuzare cinematografică, în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet. La secțiunile dedicate producțiilor de lungmetraj ficțiune, nominalizările vor fi făcute fără a fi nevoie de înscriere prealabilă. Organizatorii vor solicita producătorilor completarea unei fișe tehnice pentru a asigura acuratețea informațiilor vehiculate în procesul de jurizare și nominalizare, precum și o copie a filmului, pentru membrii juriului de nominalizări.
În cazul filmelor eligibile exclusiv la categoriile Cel mai bun film documentar, Cel mai bun scurtmetraj, înscrierea filmului de către producători este obligatorie, pentru ca acestea să fie luate în considerare de către juriul care va decide nominalizările. Înscrierile pentru cea de-a 11-a ediție a Premiilor Gopo au loc în perioada 23 ianuarie — 5 februarie. Gala Premiilor Gopo, ajunsă la cea de-a XI-a ediție, va avea loc la sfârșitul lunii martie 2017 în București.