Comitetul Județean pentru Situații de Urgență convocat astăzi la Buzău de Instituția Prefectului a decis ca toate școlile, grădinițele și creșele din județ să rămână închise până luni. Inițial, autoritățile anunțaseră că, din cauza dificultăților în ce privește asigurarea încălzirii, școlile din cinci comune buzoiene să-și înceapă cursurile abia joi. După emiterea unei noi avertizări cod portocaliu de viscol, valabilă din această seară până mâine după-amiză, pentru 7 județe din sud-estul țării, inclusiv Buzăul, oficialii buzoieni întruniți astăzi au stabilit că suspendarea cursurilor până luni este cea mai indicată măsură, pentru a se evita atât riscurile la care ar putea fi expuși copiii, cât și aglomerarea suplimentară a traficului rutier și așa periclitat de noile căderi de precipitații sub formă de ninsoare.