PRAHOVA: SEBASTIAN GHIȚĂ NU A AJUNS NICI ASTĂZI LA SEDIUL POLIȚIEI

0
1077

Dispărut de două săptămâni, fostul deputat Sebastian Ghiță nu s-a prezentat nici în această dimineață la sediul IPJ Prahova pentru a semna conform procedurilor impuse prin măsura controlului judiciar pe cauțiune, fiind pentru a doua oară când încalcă această obligație. Surse din cadrul Poliției au declarat că, potrivit programului de supraveghere stabilit anterior, el trebuia să se prezinte la IPJ la ora 10.30, însă nu a venit până la acest moment. Înalta Curte de Casație și Justiție va lua în dezbatere, pe 5 ianuarie, cererea DNA de arestare preventivă în lipsă a fostului deputat Sebastian Ghiță. Procurorii au cerut în instanță, pentru a doua oară, înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauțiune cu măsura arestării preventive, după ce fostul parlamentar a încălcat termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foști șefi din poliție și parchete. Sebastian Ghiță a fost ultima dată la IPJ Prahova în ziua de 19 decembrie pentru a semna în cadrul controlului judiciar pe cauțiune. Ulterior, el a fost citat să se prezinte, la data de 21 decembrie, la DNA Ploiești în dosarul Ponta-Blair, însă nu a venit, la sediul Parchetului ajungând doar avocații săi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + = 9