BĂSESCU RĂMÂNE FĂRĂ CETĂŢENIA REPUBLICII MOLDOVA

0
1206

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat astăzi decretul de retragere a cetăţeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu, fostul preşedinte al României. Documentul îl vizează numai pe Traian Băsescu, nu și pe soția sa, Maria Băsescu.

„Anterior, în calitate de deputat al Parlamentului Republicii Moldova, am spus că cetățenia i-a fost acordată dlui Băsescu în mod ilegal. Traian Băsescu a îndemnat în repetate rînduri la lichidarea statalității Republicii Moldova prin anexare la România. Încă din perioada aflării sale în exercițiul funcției de președinte al României, acesta a refuzat sa recunoască statalitatea moldovenească și existența poporului moldovenesc”, și-a motivat Igor Dodon decizia. „Toate cele menționate vin în gravă contradicție cu prevederile legii supreme — Constituția Republicii Moldova. Mai mult decât atât, în cadrul procedurii de acordare a cetățeniei RM lui Băsescu, au fost ignorate numeroase avize din partea mai multor instituții, inclusiv faptul existenței urmăririi penale”, a adăugat noul președinte al Republicii Moldova. „Respectul față de Republica Moldova, față de poporul nostru, față de istoria noastră de secole, față de suveranitatea și independența noastră va fi în continuare o preocupare de bază pe parcursul mandatului oferit de popor și oricine atentează la aceste valori și realități va avea de suportat consecințele care se impun conform legii”, a mai spus preşedintele moldovean.

Traian Băsescu și soția sa au solicitat cetățenia Republicii Moldova si au depus la 8 martie o cerere în acest sens, cetățenia fiindu-le acordată pe 9 iunie. Cererea a fost soluționată în numai trei luni, deși termenul legal este de un an, notează publika.md, amintind că Băsescu a declarat încă din iulie 2013, după o vizită în Republica Moldova, că după ce își va termina mandatul de președinte al României va cere, probabil, cetățenia moldovenească în semn de respect și dragoste pentru Republica Moldova și oamenii ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

86 + = 96