Autor: Newss.ro
Cetățenii care se simt nedreptăţiți de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale sau locale se pot adresa Avocatului Poporului, Biroul teritorial Ploiești, care îi va primi în audiență joi, 20 octombrie, între orele 10:00 – 14:00. Acordarea audienţelor este gratuită, iar cererile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru. Buzoienii trebuie să știe că pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea. Totodată, cei care solicită audienţă trebuie să prezinte şi documente referitoare la problema sesizată de ei.
,,Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere se anexează actele doveditoare (în copie)” se menționează în comunicatul instituției.
Ce trebuie să mai știe cetățenii este faptul că Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice, faţă de abuzurile suferite din partea funcţionarilor publici sau autorităţilor centrale – ministere, departamente, agenţii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora; administraţiei locale – prefecturi, primării, consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale; instituţiilor publice – direcţii, inspectorate, servicii, oficii. În competența instituției Avocatul Poporului nu intră actele autorităţii judecătoreşti, ale Parlamentului, Preşedintelui sau ale Guvernului.