ARTISTA LIDIA BUBLE A SCĂZUT TARIFUL LA CONCERTE

0
2233

Autor: Silvia Bunică

     S-au dus vremurile de odinioară, când abia ce fusese făcută publică relația sa cu Răzvan Simion, iar Lidia Buble ajungea la o cotă destul de mare pe piață. Artista a avut săptămâni pline din punct de vedere profesional, chiar dacă ea ajunsese să perceapă un tarif de 2.500 de euro, același cerut și de colegele sale mult mai experimentate pe piața muzicală. Între timp însă, idila sa cu Răzvan Simion a devenit o știre veche care nu-i mai garantează succesul de odinioară.

   Astfel că, Lidia a revenit la onorariul său de 1.500 de euro pe spectacol și nici așa organizatorii nu se mai bat în oferte. Ce-i drept, artista nu a făcut mai nimic pentru a-și îmbunătăți show-urile. Din contră, de cele mai multe ori ea se prezintă la scenă numai cu un stick pe care sunt puse piesele ce urmează a fi interpretate playback. Lidia Buble stă bine la capitolul prezență scenică. Însoțitoarele sale sunt două dansatoare, puțin cam plinuțe pentru meseria lor.

    Lidia Buble compensează însă prin farmecul său și prezența scenică. Doar nu degeaba Răzvan a transformat-o în iubita oficială cu care are gânduri serioase, după ce a divorțat de soție. Dar cel mai mare success îl are când cântă cu Adi Sînă, lucru care se întâmplă însă destul de rar în ultimul timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here