Autor: Newss.ro
Conducerea organizației buzoiene a Partidului Mișcarea Populară a decis să-l excludă pe Ion Marin pe motiv că la ședința extraordinară a CLM de marți, 13 aprilie a ,,trădat” electoratul PMP. Printr-un comunicat de presă reprezentanții PMP s-au declarat nemulțumiți de faptul că Marin a rămas la ședință, deși ceilalți colegi de partid alături de consilierii liberali au părăsit sala la câteva minute de la debutul întrunirii. ,,Ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal Buzău din data de 13 septembrie, desfășurată în condiții ilegale, având în vedere modul de convocare și de informare a consilierilor, a oferit opiniei publice dovada categorică a faptului că Ion Marin, consilier local al PMP Buzău, s-a vândut cu totul intereselor grupului infracțional reprezentat de primarul PSD, Constantin Toma.
Domnul Ion Marin a luat act de strategia publică a PMP legată de ședința de astăzi, dar a ales să dea cărțile pe față și să arate întregii opinii publice caracterul său de slugă în fața intereselor ilegitime ale unui primar penal, cercetat de justiție pentru escrocheriile financiare pe care le-a făcut, cercetat de DNA pentru abuzurile pe care le face, cercetat de ANI pentru că a mințit în mod flagrant la întocmirea declarației de avere” se precizează în comunicatul PMP Buzău. Luând în calcul aceste considerente conducerea Partidului Mișcarea Populară Buzău va declanșa procedurile de excludere din partid a lui Ion Marin. În aceste condiții, Marin riscă să-şi piardă mandatul de consilier. Prin urmare locul său va fi luat de către un alt membru de pe listele PMP de la locale.
Reacția acestuia din urmă nu a întârziat să apară. Pe pagina sa de socializare, Marin a explicat că atât timp cât este respectat cadrul legal, el va rămâne fidel ideii că interesul cetățeanului este pe primul plan. Mai mult decât atât, consilierul a menționat că va ține cont în permanență de doleanțele cetățenilor în calitatea sa de consilier local. Iată dreptul la replică a lui Ion Marin vis a vis de declarațiile și decizia conducerii PMP Buzău:
,,ADRIANE (Mocanu) nici nu știi, cât de mic începi să fii!!! De fapt, niciodată n-ai fost mare… Ai venit „peste rând” în fruntea organizației PMP Buzău după ce, într-o primă fază, am fost naiv să cred că în politica românească bunul-simț și bunele intenții și-au găsit, în sfârșit, un făgaș normal…M-am opus, PUBLIC, cu argumente, venirii familiei Mocanu în organizația sus-menționată, păstrând decența și bunul-simț în exprimare rămânând fidel principiului potrivit căruia nu trebuie să fii nesimțit pentru a-ți impune punctul de vedere.
Slugărnicia pe care o invoci la adresa mea într-un comunicat de presă care sfidează limitele bunului-simț nu este o trăsătură de caracter și comportamentală în ceea ce mă privește…Nu mi-am clădit o carieră în administrație pe minciuni și acuze nefondate și am susținut întotdeauna ideile care vin în întâmpinarea interesului cetățeanului, indiferent din ce parte a eșichierului politic au venit…Am rămas fidel ideii că interesul cetățeanului este pe primul plan, atât timp cât este respectat cadrul legal… Indiferent de disputele și interesele politice, în calitataea mea de consilier local și cetățean al acestui oraș, voi ține cont doar de doleanțele locuitorilor urbei… Crezi că ai putea să faci la fel?”