FOSTA ÎNCHISOARE COMUNISTĂ DE LA RÂMNICU SĂRAT VA FI ÎNCHISĂ DIN MOTIVE DE SIGURANȚĂ

0
2990

Autor: Mihaela Iordache

     Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a hotărât marți, 13 septembrie, ca accesul în fosta închisoare din perioada comunistă de la Râmnicu Sărat să fie interzis. Mai exact, fostul penitenciar ce reprezintă unul dintre cele mai dure puncte ale represiunii în perioada comunistă, aflată în administrarea IICCMER din 2007, va intra într-un amplu proces de reabilitare.

  Închisoarea îşi va închide porţile, urmând ca în viitor să fie demarate acţiuni pentru reconsolidarea clădirii şi anexelor. Măsura a fost luată de către Institut tocmai pentru a se evita producerea unor evenimente nefericite dar și pentru a facilita lucrările de consolidare a fostului penitenciar.

inchisoare rm 1

inchisoare rm 2  Conducerea IICCMER anunță că până la finalizarea lucrărilor, persoanele interesate pot vizita turul virtual al închisorii disponibil la http://ramnicusarat.iiccr.ro. Până acum, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a decis ca persoanele care doreau să facă un tur în fostul penitenciar să completeze și să semneze mai întâi o declarație de asumare a responsabilității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here