RALUCA BĂDULESCU ȘI-A CAPTIVAT INVITAŢII DE LA PETRECEREA EI DE NUNTĂ

0
2483

Autor: Silvia Bunică

    Raluca Bădulescu a investit enorm în petrecerea ei de nuntă, ce a avut loc recent. Prezentatoarea a optat, în ziua cea mare, pentru două rochii create de Cătălin Botezatu, ambele foarte spectaculoase. Prima, cu o trenă lungă, a fost în întregime aurie şi a avut nu mai puţin de 15 kilograme, iar ce-a doua a fost albă şi mai apropiată de ceea ce înseamnă o rochie de mireasă. Ţinutele, foarte strânse pe corp şi decoltate, au atras toate privirile, dar nu au lipsit nici micile accidente vestimentare. La un moment dat, în euforia momentului, blonda a fost mai puţin atentă la detalii, motiv pentru care a rămas cu un sân pe-afară, în timp ce se poza cu invitaţii.

       S-a ,tunat” înainte de nuntă

      Ca să fie sigură că arată impecabil în rochie de mireasă, Raluca Bădulescu a dat fuga la estetician, la care și-a mai făcut o serie de intervenții estetice de când a slăbit 60 kg ca urmare a intervenției de micșorare a stomacului. De această dată, vedeta a optat pentru un tratament de întinerire cu efect imediat, având în vedere că vârsta își spune cuvântul. Mai mult, și-a dorit o gură senzuală, așa că i-a solicitat doctorului să îi pună un pic de silicon în buze. După ce s-a uitat în oglindă, Raluca Bădulescu s-a declarat încântată de rezultate, fiind sigură că va fi o mireasă fără cusur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here