Autor: Newss.ro
Polițiștii îl caută zi și noapte pe șoferul inconștient care, marți seară, a produs un teribil accident în județul Galați. Şoferul de 23 de ani din Târgu Bujor, care conducea o maşină cu numere de Bulgaria, ar fi făcut curse cu o altă maşină, a intrat cu viteză în curbă lovind doi copii pe care i-a târât 20 de metri, lovindu-i în zidul Primăriei. Apoi maşina a intrat pe contrasens şi a doborât un stâlp. Fără să îi pese că a ucis două suflete, tânărul a părăsit locul accidentului și este de negăsit. De la producerea accidentului și până la acest moment polițiștii gălățeni îl caută pe șofer care parcă a intrat în pământ. Dacă va fi prins, acesta riscă să ajungă în închisoare pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere fără permis și fugă de la locul accidentului.
Familiile copiilor morți în teribilul accident trec prin momente teribile: micuții lor nu mai sunt iar, cel ce le-a curmat viețile nu a fost încă prins și tras la răspundere. Florin și Marian, copii care au murit în accident, erau buni prieteni. În fiecare seară, ei se întâlneau pe trotuarul din față primăriei din Foltești, județul Galați și împreună cu alți amici se bucurau de ultimele zile de vacantă. Așa s-a întâmplat și marți seară – băieții 8 și 9 ani se jucau alături de prietenii lor când o mașină a intrat în plin în ei.