Autor: Newss.ro
Un control al polițiștilor de la Serviciul de Ordine Publică efectuat miercuri, 17 august, la o societate din Râmnicu Sărat, ce avea ca obiect de activitate comercializarea materialelor lemnoase, a scos la iveală un matrapazlâc al patronului firmei respective. Mai exact, polițiștii au descoperit că o cantitate de aproximativ 10 m.c. cherestea a fost vândută fără întocmirea documentelor legale de proveniență.
Prin urmare, întreaga cantitate de material lemnos, în valoare de aproximativ 4 300 lei a fost confiscată iar agentul economic a fost amendat cu 10 000 lei. În cursul aceleiași zile, polițiștii au mai efectuat un control la o altă societate, cu punctul de lucru în Râmnicu Sărat la sediul căreia a fost primită și deținută o cantitate de peste 10 m.c. cherestea, de esență rășinoase, pentru care nu au fost întocmite documentele prevăzute de lege. Polițiștii continuă cercetările iar materialul lemnos a fost indisponibilizat în scopul aplicării măsurilor legale.