ROXANA IONESCU A STRĂBĂTUT 15.000 DE MILE, DOAR CA SĂ FIE CU BĂRBATUL IUBIT

0
2305

Autor: Silvia Bunică

       Ce poate face dragostea din om, numai Roxana Ionescu vă poate demonstra. După un mariaj eșuat, ea și-a găsit iubirea la Timișoara, orașul de pe Bega unde face naveta constant, în ultimii ani, de dragul iubitului ei, Tinu Vidaicu. Dragostea cere sacrificii, iar Roxana și Tinu s-au obișnuit să facă tot felul de compromisuri pentru relația lor…la distanță.

       Cel mai rapid mijloc de transport rămâne avionul, așa că vedeta a devenit clientă fidelă a zborurilor București – Timișoara și retur. ,,Chiar am card la o companie aeriană, am depășit oricum 15 000 de mile de ceva vreme, am un internet de foarte bună calitate și de viteză foarte mare, am toate aplicațiile posibile prin care ne putem vedea. Naveta nu e deloc cel mai comod lucru, tot timpul suntem pe drumuri, dar în momentul în care o faci din suflet, nu ți se pare nimic greu. Chiar dacă ajungi la capătul puterilor cumva, lucrurile se reînnoiesc și se reîmprospătează de fiecare dată și atunci ai energia aceea de a o face încă o dată și încă o dată”, a declarant Roxana.

       Și partenerul ei de viață este pe aceeași lungime de undă cu ea și nu de puține ori și-a schimbat programul pe ultima sută de metri, demonstrându-i încă o dată sentimentele pe care le nutrește față de ea. ,,Și el până la urmă a renunțat la job, a renunțat la prieteni pentru weekendurile petrecute cu mine sau pentru săptămânile petrecute cu mine, pentru datele de vacanță schimbate din cauză că eu aveam nu știu ce eveniment sau nu puteam, sunt eforturi, sunt nebunii, pe care le faci din dragoste”, a mărturisit ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here