Autor: Newss.ro
Oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat – se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi. Impiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales – se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. De asemenea, utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals – se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Fapta persoanei care votează, fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori, prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător – se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Acestor infracțiuni se adaugă și anumite contravenții legate de procesul alegerilor locale. Astfel, prezenţa mai multor persoane în cabina de vot (cu excepția situațiilor prevăzute de lege) precum şi fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot – se sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei. De asemenea, comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice, în ziua votului, pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare – se sancţionează cu amendă de la 2.200 lei la 3.000 lei.