JUDEȚUL CONSTANȚA ,,CAMPIOANĂ” LA INCIDENTE ELECTORALE

0
1587

Autor: Newss.ro

     Incidentele electorale par să curgă necontenit în județul Constanța. Astfel, în Nicolae Bălcescu alegătorii susțin că actualul edil le dă mită oamenilor mită în valoare de 500 de lei, pentru a-l vota. De asemenea, unor persoane, se pare că, li se permite accesul cu telefonul mobil în cabină, în timp ce altora li se interzice acest lucru. Pentru aceste incidente polițiștii din localitate fac verificări.

       În localitatea Nisipari, din comuna Castelu, un angajat al Primăriei din comuna amintită a fost surprins la secția de votare 529 din Nisipari în timp ce își fotografia buletinul de vot. Acesta s-a ales cu o amendă usturătoare.

      La Fântânele, președintele unei secții de votare a plecat acasă cu ștampila de control. Incidentul a fost sesizat poliției, de către reprezentanții PSD. În cauză s-a deschis dosar penal.

stampila       La secția 529, din localitatea Săcele o ștampilă de vot a dispărut. Din acest motiv, timp de 40 de minute nu s-a votat în secția respectivă. Poliția face și în acest caz verificări. Tot la Săcele, reprezentanții PSD au reclamat la Biroul Electoral Județean Constanța cu privire la un posibil turism electoral. Aceștia spun că aproape 150 de persoane ar fi solicitat să își mute domiciliul la Săcele.

     În Negru Vodă, s-a primit o sesizare potrivit căreia în două secții de votare – 335 și 340 – din localitatea amintită au fost găsite mai multe buletine de vot, destinate alegătorilor din Techirghiol.

     La Ciobanu, la 112 s-a făcut o sesizare prin care se reclama faptul că un apropiat al unui candidat la funcția de primar oferă cartofi alegătorilor.  De asemenea, reprezentanții PNL au acuzat că actualul edil al primăriei Ciobanu, Tudorel Gurgu, care candidează pentru un nou mandat, i-a transportat pe cetățeni cu mașina la secțiile de votare. Tot în Ciobanu, mai multe persoane s-au plâns că un om stă cu un topor lângă o secție de votare. În acest caz, polițiștii au intervenit, i-au confiscat toporul bărbatului, care a recunoscut că ținea arma asupra lui pentru că îi era frică. Polițiștii i-au deschis dosar penal pentru port ilegal de armă.

cu toporul la alegeri     În Ciocârlia, liberalii din localitatea au reclamat fptul că mai mulți alegători au fost aduși cu microbuzul școlar la secțiile de vot, transportul fiindu-le asigurat din bugetul local. Poliția efectuează și în acest caz cercetări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here