BULETINELE DE VOT VOR VENI LA BUZĂU

0
1585

Autor: Newss.ro

          Buletinele de vot ar urma să ajungă la Instituţia Prefectului Buzău, marți dimineață, după o întârziere de aproape o săptămână. Întreaga situație a fost creată de o tipografie din Galați, care a câștigat la licitație publicarea buletinlor de vot pentru alegerile locale din mai multe județe, inclusiv Buzăul. ,,În baza contractului avut cu firma care a ciştigat licitaţia prin SEAP, singurul ofertant, de altfel, care a ridicat toată documentaţia în SEAP, dumnealor au fost depăşiţi tehnic de acest procedeu, pentru că au câştigat încă 4 judeţe, pe lângă Buzău, licitaţia, în aşa fel încât se ajunsese la un moment dat, cine rămâne la sfîrşit” a declarat George Sava, prefectul Buzăului.

          Cum tipografia din Galați nu mai dispune de timpul necesar pentru a tipări și buletinele de vot pentru Buzău, autoritățile locale au decis să apeleze la o altă societate din Slobozia. Prefectul Buzăului a spus că va înștiința Ministerul privind această situație. ,,În contract se prevăd penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, de netipărire şi de nelivrare a buletinelor în termenul prevăzut în contract. Noi vom înştiinţa autorităţile naţionale cu privire la faptul că această societate nu este corectă şi în acest fel vor primi un certificat prin care le va fi interzis să participe la următoarele licitaţii, timp de 5 ani” a spus George Sava.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here