AGENȚIA NAȚIONALĂ A MEDICAMENTULUI INTRATĂ ÎN VIZORUL PROCURORILOR ÎN SCANDALUL MEDICILOR CORUPȚI

0
1123

Autor: Newss.ro

          După incursiunile de marți, 31 mai, în mai multe spitale din țară de unde au preluat documente, procurorii fac percheziții la Agenția Națională a Medicamentului, în dosarul în care mai mulți medici sunt acuzați că făceau teste clinice pentru medicamente noi fără știrea pacienților folosiți pe post de cobai. Angajaţii din sistemul medical sunt acuzaţi de anchetatori că făceau studii clinice neautorizate pentru a putea introduce pe piaţă medicamente. Mai grav este că doctorii falsificau semnăturile pacienţilor şi în unele situaţii chiar şi analizele. Pentru un studio, ei primeau chiar şi 120.000 de euro. Medicii sunt acuzați de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale.

          Reamintim, la Buzău, vizat este spitalul de la Săpoca, de unde au fost ridicate mai multe documente. În Vrancea, anchetatorii au făcut o vizită la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean, unde s-au derulat asemenea studii clinice. De aici au fost ridicate documente medicale care vor fi analizate și corelate cu cele luate din alte spitale. La București s-au făcut verificări la Spitalul Militar Central și Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia, iar la Constanța, la Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here