INCENDIU DEVASTATOR LA ABATORUL DIN CARTIERUL BRĂILEAN CHERCEA

0
913

Autor: Newss.ro

       Incendiul s-a produs, luni după-amiază, la abatorul din cartierul Chercea, de lângă Cimitirul Municipal, la scurt timp, după ce angajații au ieșit din imobil. Fumul gros a acoperit întregul cartier fiind vizibil chiar de la Dunăre. 6 echipaje de pompieri s-au luptat să stingă vâlvătaia. Intervenția a fost una extrem de grea, deoarece rețeaua, din care făcea parte hidrantul la care s-au legat, nu avea presiune suficientă.

         Incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit produs într-una dintre camerele frigorifice ale abatorului. Flăcările s-au extins de acolo într-o hală de mari dimensiuni construită din panouri tip sandwich. Acestea au ars mocnit și au produs un fum gros. În incendiu, 1.500 de metri pătrați de acoperiș s-au făcut scrum.

         Pompierii brăileni au demarat o anchetă pentru a stabili cauza incendiului. Totodată ei vor verifica dacă abatorul era dotat cu sisteme de stingere a incendiilor, dacă în incintă exista un hidrant funcțional și dacă societatea funcționa cu aviz ISU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here