BREAKING NEWS: PROXENEȚI REȚINUȚI DE POLIȚIȘTII DIN JUDEȚUL BUZĂU

0
2772

Autor: Newss.ro

        Doi tineri, de fel din localitatea Grebănu, județul Buzău, au fost reţinuţi de poliţişti şi urmează să fie prezentaţi la Parchet cu propunere de arestare preventivă sub acuzaţia de proxenetism. Aceștia au fost prinși în urma a 5 percheziții domiciliare desfășurate, miercuri și joi, de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale. În urma percheziţiilor domiciliare, polițiștii au ridicat 3250 de euro, 700 de lei, 7 telefoane mobile precum și mai multe înscrisuri pentru documentarea cauzei.

         În anchetă s-a stabilit că, în perioada ianuarie 2014 – aprilie 2016, cei doi bărbați de 31 și respectiv 30 de ani din Buzău, au câștigat bani, în mod sistematic de pe urma celor 3 prostituate  trimise  în Austria și Germania. În mare, proxeneții au câștigat peste 100 000 de euro. La sediul poliției au fost conduse mai multe persoane, pentru audieri. Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti, pentru o perioadă de 24 de ore, urmînd a fi prezentaţi Parchetului de pe lîngă Judecătoria Rm.Sărat, cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here