MAPN A CONFIRMAT: CEI TREI MILITARI DIN AFGANISTAN AU FOST ÎMPUŞCAŢI DE AFGANI

0
1364

Autor: Newss.ro

       Într-un comunicat de presă emis duminică, Ministerul Apărării confirmă că cei trei militari români au fost victimele unui schimb de focuri cu afganii într-o tabără de antrenament de lângă Kandahar. Comandantul detaşamentului românesc de forţe pentru operaţii speciale din Afganistan a transmis, în această dimineaţă, primele constatări ale comisiei care cercetează cauza morţii a doi militari români, plutonierul Iulian Dumitrescu şi sergentul Adrian Vizireanu şi rănirea altuia în Afganistan, care este în afara pericolului.

        ,,Militarii români îi instruiau, într-o bază de pregatire din apropierea localităţii Kandahar, pe poliţiştii afgani, când s-a deschis focul asupra lor de către persoane purtând uniforma forţelor de securitate afgane. Militarii români au acţionat conform procedurilor din teatrul de operaţii: au ripostat cu foc, ucigându-i pe agresori şi au asigurat zona. În schimbul de focuri, care a durat 3-4 minute, trei militari români au fost răniţi. După primirea primului ajutor, răniţii au fost evacuaţi la cel mai apropiat spital. Din nefericite, doi dintre ei au decedat. Al treilea militar a fost evacuat, astăzi, de la ora 10.30, la un spital militar american din Germania şi se află în stare stabilă. Investigaţia continuă, împreună cu reprezentanţi ai forţelor aliate. La nivelul Statului Major General au fost stabilite măsuri pentru creşterea gradului de securitate al militarilor noştri în cadrul misiunilor comune de instruire şi repatrierea cu onoruri militare a militarilor căzuţi la datorie” se arată în comunicatul MAPN.

        Între timp, în Afganistan, în Baza Aeriană Kandahar, militarii Batalionului Infanterie Protecția Forței “Călugăreni” au coborât drapelul tricolor în bernă și au ținut un moment de reculegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here