BUZĂU: PRODUCĂTORUL DE AGENTIC TERMIC, ÎN INSOLVENȚĂ

0
153

Producătorul de agent termic din municipiul Buzău, Ecogen Energy, a intrat în insolvență printr-o hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor. Decizia fost luată la sfârșitul săptămânii trecute, în condițiile în care societatea a adunat foarte multe datorii către furnizorul de gaze, Engie. Edilul municipiului Buzău, Constantin Toma, spune că Ecogen trebuie să returneze și Primăriei o sumă importantă din bani.

Decizia intrării în insolvență a Ecogen Energy reprezintă o mare problemă pentru Regia Autonomă Municipală, societatea de termoficare a orașului, care trebuie să asigure apă caldă și căldură pentru mii de abonați, între care și numeroase unități de învățământ. Autoritățile caută însă soluții pentru viitorul sezon rece. În primul rând, în școli și grădinițe se vor monta centrale termice.

Începând cu 2 aprilie, aproximativ 12.000 de apartamente şi 40 de instituţii publice din municipiul Buzău, racordate la reţeaua de termoficare a oraşului, au rămas, fără căldură. Asta, după ce furnizorul de gaze, Engie, a închis robinetul către societatea Ecogen Energy, din cauza facturilor neachitate. În ianuarie, Ecogen a solicitat majorarea prețului gigacaloriei cu 29 la sută, deoarece prețul gazului s-a majorat de trei ori în 2018. Primăria Buzău a refuzat însă majorarea prețului gigacaloriei, pe care a considerat-o nejustificată.

De teamă că vor îngheța în apartamente la iarnă, foarte mulți buzoieni au depus déjà cereri de debranșare la Regia Autonomă Municipală. De la începutul lunii aprilie și până acum, 470 de clienți au renunțat la serviciile Regiei Muncipale Buzău și își vor monta centrale de apartament. Unii dintre aceștia, cei cu venituri reduse, vor fi ajutați de Primărie să își cumpere centrale termice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here