Festivalul Filmului European ia pulsul Europei

0
182

Ajuns la ediția cu numărul 22, Festivalul Filmului European revine în 2018 într-un număr record de orașe: București și 7 orașe din țară. 22.FFE se desfășoară în București (7 – 13 mai), Galați (11 – 13 mai), Tîrgu Mures (18 – 20 mai), Râmnicu Vâlcea (18 – 20 mai), Timișoara (24 – 27 mai), Alba Iulia (25 – 27 mai), Iași (1 – 3 iunie) și Sibiu (1 – 3 iunie). Anul acesta, în premieră absolută, FFE ajunge în trei orașe noi: Alba Iulia, Galați și Râmnicu Vâlcea.

Ne bucurăm că, în anul Centenarului Marii Uniri, reușim să aducem Festivalul Filmului European în mai multe locuri din România decât oricând până acum. Proiect de referință al Institutului Cultural Român, Festivalul Filmului European se desfășoară, în 2018, sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural. Celebrăm astfel o artă încă tânără la scara istoriei – dacă ne gândim că nu demult marcam 120 de ani de la primele proiecții ale fraților Lumière – dar definitorie pentru identitatea culturală a continentului. Prin dimensiunea francofonă a programului, această ediție a FFE anticipează, totodată, Sezonul România Franța, program amplu aflat la orizont. Festivalul pe care-l itinerăm în luna mai în țară e și un bun prilej să ne amintim că, grație succeselor internaționale repurtate de cineaștii români, filmul continuă să reprezinte un domeniu fanion pentru cultura română de azi. Liliana Țuroiu, președintele ICR

Festivalul va debuta cu o comedie dramatică, Au revoir là-haut / La revedere acolo sus (Franța, 2017, în regia lui Albert Dupontel), un film a cărui acțiune este plasată exact acum o sută de ani, în Franța. Ecranizare după romanul omonim al lui Pierre Lemaître, câștigător al premiului Goncourt în 2013, filmul a primit mai multe César-uri, printre care cele pentru cea mai bună regie și cea mai bună imagine (Vincent Mathias).

Spectacolul de gală este programat pentru seara de luni 7 mai, la Teatrul Național București, iar programul complet al actualei ediții, 22.FFE, va fi anunțat la conferința de presă din 4 mai.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, al Biroului de Informare al Parlamentului European și EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale europene.

 Parteneri media: aarc.ro, Agerpres, Bookblog, Bucharest City App, București FM, Calea europeană, Cărturești, Cinefan, Cine Ghid, Cinemagia, Cinepub, Citatepedia, Dilema Veche, Eskape, Festivalier, Film Menu, Film New Europe, Glamour, Gratuitor, Hyperliteratura, Igloo, IQAds, LiterNet, Moderism, MovieNews, Munteanu, Observator Cultural, Radio România Cultural, România Pozitivă, Tanănana, TVR, TV SAT Media Group, VICE, Ziarul Metropolis, Zeppelin

 Contact: Anca Hrab, Coordonator FFE – Institutul Cultural Român, tel. 0722 59 15 61, e-mail: ffe@icr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here